33. Revendicarea prezentului

Posted: July 13, 2013 in Rezumate

Seria “Iluzia ultimei șanse” și-a propus să avanseze și dezvolte următoarele aspecte: 1) singura noastră șansă se află exact pe acest pământ; 2) viața viitoare nu va fi un substitut pentru viața aceasta; 3) accentul trebuie deplasat dinspre palierul ritual spre cel etic; 4) religia “existențială” este superioară celei “ideologice”; 5) viața veșnică a început deja dar noi decidem prelungirea; 6) obsesia pentru viața veșnică trădează o religie utilitară; 7) rescrierea narațiunii personale după modelul lui Isus; 8) conservarea mentalitățiilor conduce inevitabil la osificare; 9) revizuirea imaginii lui Dumnezeu este absolut necesară; 10) esența vieții constă în cunoașterea lui Dumnezeu.

Read the rest of this entry »

Refuzul fiului cel mare este aparent justificat. Fiind marcat de un profund spirit al justiției, el nu vede ce valoare mai are acest concept în viziunea părintelui său. Mai există cuvântul dreptate în vocabularul tatălui? Există tendința de a-l judeca destul de aspru pe fratele mai mare și a-l exonera facil pe cel mic. Judecând doar după criteriul bunului simț, maniera tatălui de a se raporta la cei doi fii pare exagerată prin indulgența și indiferența pe care o manifestă. Indulgență pentru cel mic, indiferență pentru cel mare. Nu e de mirare reacția categorică a celui din urmă. Mai ales că el, aparent, n-a fost invitat…

Dilema s-ar putea formula în felul acesta: de ce l-am aprecia pe fiul cel mic pentru singurul aspect pozitiv al vieții, momentul întoarcerii acasă, în timp ce devenim suspect de amnezici în privința restului vieții iar pe fiul cel mare îl demonizăm pentru o singură ieșire necontrolată, refuzul de a intra, în timp de ștergem cu buretele felul lui de viață exemplar?Se poate certifica neprihănirea sau nelegiuirea cuiva doar pe baza unui singur moment, unei singure decizii și aceea instictuală? Care este criteriul de evaluare, de apreciere a unui individ? Cum funcționează justiția divină? Pe ce bază suntem primiți sau respinși?

Read the rest of this entry »

Pentru a-l înțelege mai bine pe fiul cel mare ar trebui să invităm în scenă un alt personaj, care deși nu face parte din distribuția originară a parabolei se regăsește totuși în imaginarul audienței. E dificil să schțezi portretul primului născut fără să folosești nuanțele din desenul tânărului bogat. Măcar că sunt colegi de aceeași evanghelie și tot merită să fie asociați în această construcție. Ce a fost Velázquez pentru pictura spaniolă este Luca pentru portretistica biblică. Din toți evangheliștii Luca este singurul care se încumetă să picteze narativ portretele personajelor sale.

În colecția sa de “portrete” găsim personaje extrem de bine conturate și reprezentate: Zaharia, Maria, Simon, Ioan Botezătorul, Petru, Simon Fariseul, Marta și Maria, Zacheu plus alții, nemenționați pe nume. Între aceștia, “Tânărul bogat” este cel mai realist și expresionist portret. Deși nemenționat în parabolă Luca lasă impresia că pe baza schiței fiului cel mare, a realizat ulterior portretul tânărului bogat. Orice artist care se respectă începe demersul cu o schiță, ulterior, elaborând-o și îmbunătățind-o, realizând o eventuală capodoperă. Și Dumnezeu a făcut mai întâi schița (Adam) iar apoi a ieșit capodopera…

Read the rest of this entry »

30. Fosilizarea mentalităților

Posted: June 15, 2013 in Rezumate

Audiența preferă poveștile nu doar pentru caracterul narativ dar mai ales pentru efectul final: certitudinea. Aceasta e și mai puternică dacă a fost “vizualizată”. Ilustrația oferă tocmai această satisfacție a vizualizării. Cele mai apreciate predici sunt cele narative, chiar dacă au efectul de a suspenda spiritul critic, iar satisfacția ajunge să fie confundată cu evidența (vezi Țârțârău și “Experiențe…”). Motivul pentru care ar trebui folosite selectiv ilustrațiile este unul simplu: prevenirea infantilizării. Ilustrația produce imagini iar imaginea poate genera simțului comun certitudini false dar puternice, exact ca basmele.

Răsfoim Biblia ca pe un album de fotografii, tematic, cronologic, biografic, etc. însă în această accepțiune n-ai prea multe opțiuni. Poți contempla albumul, eventual operând câteva poziționări legate de formă însă le accepți așa cum sunt, ca pe niște fotografii. Reușite sau nu, asta e o altă discuție dar nu poți negocia prea mult – o păstrezi sau o înlături dar n-o poți revizui sau reinterpreta. Pentru că se crede că reflectă realitatea, fotografia beneficiază de-o credibilitate sporită. O accepți sau o respingi. Această viziune maniheistă conduce spre extreme: fanatism și scepticism.

Read the rest of this entry »

29. Iluzia jertfelor

Posted: June 8, 2013 in Rezumate

Ultima scenă a parabolei este introdusă de Isus prin următoarea precizare: “Fiul cel mai mare era la ogor.” (v.25) Isus crează o nouă tensiune doar prin simpla menționare a cuvântului ogor. În ce constă tensiunea? Aceasta se manifestă pe două paliere: imaginar și real. În plan imaginar tensiunea este creată prin aluzia la Cain și Abel, frații originari, ogorul constituind sursa și rezolvarea conflictului. Ambii aduc jertfe însă doar una este acceptată. Autorul Genezei vede în agricultură un blestem iar în păstorit o binecuvântare. Agricultura era statitică, ciclică, rituală; păstoritul dinamic, liniar, conceptual.

Printr-o jertfă animală și nu vegetală trebuia simbolizată răscumpărarea; cel puțin așa gândeau evreii. Isus a folosit și bobul de grâu ca să-Și ilustreze jertfa, ceea ce înseamnă că Dumnezeu nu e chiar așa de dogmatic cum ne place să credem. Cei doi frați sunt prezentați într-o relație imaginară de tip Cain și Abel însă rolurile sunt inversate: fiul cel mic este cel ce-și “asasinează” fratele prin deconectare de familie, aducând “jertfe” necurate pe ogoare străine iar fratele cel mare e cel care aspiră la jertfe kosher dar pe care nu și le poate permite datărită unor limite interioare.

Read the rest of this entry »

Tatăl a rezumat superb concluzia narațiunii descrise de Isus: “Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Fiul n-a fost obligat să facă vreo confesiune specifică, nici vreo declarație spectaculoasă, cu promisiunile de rigoare. Fiul este recuperat însă nu neapărat imunizat. Primirea nu i-a afectat libertatea de alegere însă imaginea tatălui i-a schimbat motivația și concepția de viață. Este liber să aleagă orice variantă însă ca fiu acum, singura variantă logică este să rămână acasă, să dea curs perspectivei deschise de tatăl său.

În mod normal versetul 24 ar fi trebuit să constituie epilogul parabolei, muzica, veselia și dansurile să fi avut ultimul cuvânt. Audiența întotdeauna se așteaptă la un happy-end. Oamenii sunt dispuși să accepte suferința, necazul, pierderea, eșecul sau chiar moartea ca pe o paranteză a vieții, un episod trecător, o sincopă inevitabilă, cu condiția ca epilogul să fie în acorduri majore. În afara materialismul dialectic care nu-l mai poate recupera pe om odată ajuns în groapă (de aici și necesitatea transformării lui în timpul vieții), majoritatea sintezelor religioase, filozofice, reușesc, cumva, să-l salveze și după.

Read the rest of this entry »

27. Iluzia întoarcerii

Posted: May 11, 2013 in Rezumate

Întoarcerea fiului risipitor nu este condiționată de dimensiunea geografică, literală. Acesta, deși întors, era încă pierdut. Nu de-o revelație materială avem nevoie pentru a ne întoarce la Dumnezeu ci de-o înțelegere spirituală a caracterului Său. “Evreii cer minuni iar Grecii înțelepciune” – se lamenta apostolul, însă acestea sunt insuficiente pentru a-L percepe pe Dumnezeu. Revelația este o acțiune unilaterală, verticală iar omul nu poate genera o asemenea experiență. Este atributul lui Dumnezeu și e singura cale prin care îL putem cunoaște. Fără revelație nu ne putem întoarce acasă iar fiul asta a înțeles.

Insistența că fiul a avut totuși meritul de a se întoarce devine bizară în contextul deconspirării planului său de integrare în familie folosind ușa de serviciu. Dacă totuși preferăm cuvântul merit atunci singurul merit al risipitorului a fost că s-a lăsat găsit! Deși pus față-n față cu oferta irezistbilă a tatălui a avut totuși libertatea de alegere: putea la fel de bine să joace cartea falsei umilințe, să nu accepte onoarea și să insiste pentru postul de muncitor necalificat. Adică să forțeze intrarea, să dicteze termenii de capitulare. Parabola ne spune altceva – fiul era pierdut și a fost găsit! (v.24)

Read the rest of this entry »