4. Misterele Providenței

Posted: October 6, 2012 in Rezumate

Cea mai dificilă problemă de soluționat în contextul relației cu Dumnezeu este identificarea rolului Său în afacerile terestre. Creștinismul contemporan păcătuiește prin două extreme: fie prin excesiva transcendentalizare a lui Dumnezeu, izolat undeva într-un univers paralel, fie printr-o imanentizare deșanțată, în care mersul la bere cu Domnul e fapt cotidian. În esență există două paliere de acțiune: a) planul global (scopul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire) și b) planul individual (scopul lui Dumnezeu pentru fiecare persoană). Paradoxul este acesta: scopul global va fi atins dar nu obligatoriu și cel individual; adică se va realiza salvarea lumii dar nu toți membrii ei vor beneficia.

  • Kasparov vs. Topalov (1999): câștigător Kasparov după 44 de mutări; a avut capacitatea de a anticipa 15 mutări față de Topalov care doar 9 putea să prevadă.

Dar dacă s-ar juca o partidă dintre Kasparov și Petrof? Care ar fi rezultatul? Previzibil. Dar durata? Depinde de amândoi. Dar cert e că maestrul va anticipa toate mișcările și va fi pregătit de ripostă. De ce nu s-a terminat partida de istorie nici după 2000 de ani? Pentru că omul încearcă noi mutări pe tablă ca să-l surprindă pe Dumnezeu. E clar că Domnul n-a avut in planul Său de operare mutări în care nebuni, regii sau pionii să declanșeze Persecuțiile, Evul Mediu, Războaiele Mondiale, Holocaustul, Cortina de Fier sau Gulagul. Biserica a decis în primele secole că fiara romană trebuie exorcizată și cosmetizată: un nou imperiu cu față umană și eventual papală. Iar istoria s-a prelungit.

Când Isus a spus “Eu vin curând”, chiar a crezut ce-a spus? Avem impresia că Isus a folosit tehnici de manipulare a copilului sau c-a dorit să-i cruțe pe ucenici de-o copleșitoare perspectivă. Isus chiar și-a dorit să vină în vremea aceea dar n-a putut. N-avem toate datele dar se pare că biserica primară a încercat noi mutări pe tablă și a prelungit jocul. Atunci ce garanție avem că meciul nu se va prelungi la nesfârșit? Omenirea nu are capacitate, resursele și determinarea pentru așa ceva. Mai devreme sau mai târziu va capitula. Poate nu întâmplător Apocalipsa prezintă ultimele mutări pe tabla eschatologică unde omenirea ajunge la capătul puterilor iar Dumnezeu este nevoit sa trimită Regele pentru finalizarea meciului. (…sacrificarea “reginei” dar fără succes…) Biblia este foarte categorică în acestă privință: Dumnezeu își va atinge scopul dar vor exista victime “colaterale”.

Cum se manifestă Dumnezeu în lumea noastră? Cuvântul cheie este PROVIDENȚA. Definiția clasică este aceasta: “tutela și controlul exercitat de către o zeitate; utilizarea previziunii în beneficiul creaturilor”. În înțelegerea tradițională a Providenței cuvintele cheie sunt: tutelă, control și previziune iar acestea utilizate pentru interacțiunea cu lumea creată. Definiția este condiționată semantic de proveniența latină a cuvântului dar și de concepția romană. Și noi suntem obișnuiți cu același model de gândire. Dumnezeu în calitate de Creator își exercită tutela, controlul și previziunea pentru a-Și derula planurile pe acest pământ. Definiția biblică este mult mai nuanțată și nu comportă delimitări chiar exacte. Care e diferența fundamentală între aceste două concepții?

În concepția tradițională, Dumnezeu este REGIZORUL: are un plan prestabilit, definitivat în toate detaliile, pe care Dumnezeu le-a formulat o dată și pentru totdeauna încă din veșnicie. Dumnezeu știe toate evenimentele care se vor întâmpla, aici incluzând și fiecare acțiune și decizie umană. Pe aceasta bază stabilește un model de operare invariabil de la care nu se poate devia. Activitatea lui prezentă constă în a monitoriza desfășurarea planului. Însă judecând activitatea divină după aceasta concepție, concluzia inevitabilă ar fi aceea că Dumnezeu nu-i un regizor prea stralucit!       În acest lung metraj (de fapt foarte, foarte lung) numit istorie, au fost permise, cel mai adesea, scene teribile care nu pot intra în nicio categorie de clasificare. Lista atrocităților este copleșitoare. Dacă Dumnezeu are tutela, controlul și preștiința atunci cum se explică apariția și dezvoltarea atâtor nenorociri și catastrofe?

  • Adolf Hitler: autorul moral a dispariției a 2,5% din populatia lumii, adică 60 de milioane! “O statistică” ar spune Stalin… Cum se explica supraviețuirea fizică și politică a liderului german? a) numele tatălui schimbat în Hitler din Schicklgruber; b) din cinci copii doar Adolf și Paula au rămas în viață; c) din 3500 doar 600 au supraviețuit bătăliei de la Ypres (cățelul și soldatul britanic); d) in puciul din ’23, deși a supraviețuit rafalelor a vrut să se sinucidă dar a fost împiedicat de Frau Hanfstaengl; e) în 1944 au fost plănuite trei tentative de asasinat (avion, manifestație și buncker). Pare c-a fost ocrotit și călăuzit de o altă providență!

Cum se poate explica al doilea război mondial în contextul Providenței lui Dumnezeu? Nu l-a prevăzut? N-a reușit să-l preîntâmpine? Nu l-a putut restrânge? Atunci avem probleme cu omnisciența, omnipotența și omniprezența. Voința permisivă a lui Dumnezeu nu-i o explicație satisfăcătoare. Aici este problema cu înțelegerea tradițională a Providenței divine. Nu poate explica satisfăcător și convingător derapajele istoriei, dezvoltarea răului și prelungirea timpului. Îl pune în dificultate pe Dumnezeu și aruncă un mare semn de întrebare asupra capacității Sale de suveran.

În concepția biblică, Dumnezeu este ACTORUL: nu-i figurant sau actor de mâna a doua ci joacă în rolul principal, rol extrem de dificil și solicitant dar cu toate acestea, în acesta ipostază îL regăsim în narațiunea biblică. Sigur că are un plan dar nu este fix, invariabil și inflexibil. Mai degrabă planul Lui trebuie implementat într-un context istoric dinamic. Noi nu trăim într-un univers închis, determinist, maniheist ci într-o lume în care accidentul, întâmplarea, surpriza, coincidența, aleatoriul, sunt la ele acasă. Asta înseamnă că Dumnezeu le ia în calcul și își modifică sau rescrie scriptul în funcție de reacția omului (vezi făgăduințele pentru Israel). Nu are un plan fix, unic, imuabil ci un plan generos care permite modificări si ajustări. Dumnezeu operează într-un sistem deschis, este flexibil, creativ și chiar “improvizează” pentru a-și atinge obiectivele. Ca și marele maestru de șah, știe că victoria îi aparține însă depinde de om în ce condiții și când se va finaliza.

5 Oct 2012: Iluzia ultimei sanse: 4. Misterele providentei – Sorin Petrof from londonro.org on Vimeo.

Advertisements
Comments
  1. Daca decodificam corect Gen.cap.3.vom afla cu stupoare ca lucrurile stau altfel de cum le explica traditia. De fapt ce inseamna ,,a manca din Pomul Cunostintei Binelui si Raului ” si interzicerea consumarii fructelor din Pomul Vietii? Si-apoi Blestemul adresat primei perechi si pamantului? 1) a manca din Pomul Cunostintei Binelui si Raului inseamna face bine si rau dupa propriile interese. 2) interzicerea accesului la pomul Vietii inseamna ca omul nu mai beneficiaza de asistenta fizica din partea Divinitatii. O alta dovada ca Pamantul nu se mai afla sub protectia fizica a Divinitatii se bazeaza pe faptul ca Paradisul sau Edenul a fost retras de pe TERA..De aici urmeaza toate DEZASTRELE NATURALE. Cu toate acestea Dumnezeu a intrervenit in mod exceptional in favoarea poporului ales pt ca din el urma sa se nasca ISUS. Omul izgonit din paradis a cazut in cea mai grozava primitivitate si-a trebuit sa se dezvolte pe cont propiu; procurarea hranei,focul, apararea de inamici ,formarea limbajului, cultura.etc etc. De ce suntem siguri in momentul acesta? De Cineva care ne aude ne intelege ne IARTA daca ne POCAIM .cu promisiunea VIETII VESNICE. Pana atunci ruga Vina IMPARATIA TA sa fie in mintea noastra.!

  2. Mi-a plăcut mult analogia cu jocul de șah, care permite miliarde de combinații posibile. Cred că Dumnezeu este actor și nu regizor. Aș fi curios însă cum poate fi explicat textul cu „Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon”, pentru că aici pare totul predestinat!

    • sorinpetrof says:

      Nu cred în predestinare; Calvin mai bine își punea o piatră de gât decât să debiteze prăpăstiile cu predestinarea. Dumnezeu nu predestinează ci propune variante de traseu. Faran și-a împietrit singur inima prin refuzul constant. Faptul că Dumnezeu a “creat” ocazia (prin solicitarea lui Moise) ca Faraon să aleagă, în acest context, Dumnezeu este “cauza” reacției de refuz. Pentru un scriitor antic, unde toate vin de la Dumnezeu, și binele, și răul (vezi Iov), era foarte natural să scrie că Dumnezeu i-a împietrit inima ca să demonstreze cine-i adevăratul suveran.

      • [quote] Pentru un scriitor antic, unde toate vin de la Dumnezeu, și binele, și răul (vezi Iov), era foarte natural să scrie că Dumnezeu i-a împietrit inima ca să demonstreze cine-i adevăratul suveran. [/quote]
        Bun răspuns. Păcat, însă, că mulți cititori ai Bibliei țin morțiș să o înțeleagă textual și greu acceptă o astfel de explicație!

  3. Referitor la timpul sfârșitului.
    Sunt de acord că Isus ar fi dorit să vină foarte curând. Dar în același timp cred că Dumnezeu a anticipat faptul că partida aceasta de șah va dura mii de ani. Și când spun asta mă refer la faptul că anumite semne ale sfârșitului pot fi aplicate doar în contextul unei generații înalt tehnologizate și nici măcar generațiilor de acum câteva sute sau chiar zeci de ani.
    Pe de altă parte cred că omul decide momentul sfârșitului partidei, nu Dumnezeu! Iar acest lucru se va întâmpla atunci când omenirea va provoca singură un colaps de proporții mondiale, de natură economică, ecologică, demografică, socială. Alegerea ne aparține și cu siguranță omenirea nu va alege un viitor bun. Din păcate…

    • Cum adică semnele sfârșitului pot fi aplicate doar unei societăți tehnologizate? Te referi probabil la ducerea evangheliei prin mijloace media în toată lumea? Sau la impunerea unui așa-zis decret duminical prin lege de un guvern mondial? LA CE TE REFERI?

  4. Ideea că Dumnezeu nu ar cunoaște variantele de viitor individuale ( ale unor indivizi sau persoane), ci doar ansamblul întreg ( de ex viitorul omenirii ) este greșită din punct de vedere cosmologic. Pentru un locuitor care trăiește în afara universului, timpul din acel univers este unitar ptr el, precum este unitar spațiul. Așadar nu există nici trecut, nici prezent, nici viitor. Există doar felii de timp, asemenea unor secvențe dintr-un film care se derulează una după alta. Locuitorii din univers nu ar fi capabili să citească decât secvențele anterioare, dar nu și cele din viitor, datorită săgeții timpului, care arată numai spre viitor. În schimb, dacă Dumnezeu este transcendent universului, el poate avea în fața ochilor întreg „ filmul ” ( timpul ), ca atare este greșit să spui că nu cunoaște secvențele separate care împreună construiesc tot acel film ( istoria omenirii ). Așadar, Dumnezeu nu poate fi surprins de nimic de ceea ce se întâmplă în univers DACĂ locuiește în afara lui. As putea spune mai multe, dar mă opresc aici. Dacă vreți amănunte, aici: http://www.youtube.com/watch?v=OQdT-0qNgD8

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s