Archive for December, 2012

13. Abandonarea cultului fricii

Posted: December 29, 2012 in Rezumate

În fiecare an peste 30.000 de turiști evrei, liceeni, sunt duși de către școli într-o excursie specială în Polonia. Excursia nu are caracter recreațional ci unul memorial. Obiectivul vizitei îl constituie Auschwitz-ul ca simbol al dramei evreiești pentru “a nu uita și nu ierta” Holocaustul. Încă de la plecare sunt prelucrați și avertizați că Polonia nu este țară prietenă iar polonezii se vor uita pieziș la ei doar pentru simplul fapt că sunt evrei. Cineva din serviciile secrete se va ocupa de protecția lor pe toată durata excursiei. Odată ajunși acolo organizatorii întâmpină o problemă comună adolescenților: tinerii nu sunt foarte mișcați de istoria lor și nici impresionați de dramele din trecut. Totuși, în ultima zi a excursiei se reușește cumva realizarea obiectivului: cei mai mulți dintre ei ating masa critică emoțională și izbucnesc în plâns prin încăperile muzeului, întrebându-se șocați de ce lumea îi urăște așa de mult.

Autorul reportajului, evreu și el, are la răndul lui o altă dilemă: cum e posibil să educi o nouă generație în aceeași veche atmosferă a fricii și suspiciunii? Să inițiezi tinerii în celebrarea cultului morții pentru a perpetua amintirea Holocaustului inițiat de naziști? Autorul conchide reportajul afirmând că evreii nu pot deveni oameni normali până nu depășesc acest blocaj. De aceea trăiesc permanent într-o atmosferă a fricii și terorii, deși, paradoxal, se consideră poporul ales. Însă frica nu este un indicator al binecuvântării ci mai degrabă al lipsei ei: “Între aceste neamuri, nu vei fi liniștit, și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. … Viața îți va sta nehotărîtă înainte, vei tremura zi și noapte, nu vei fi sigur de viața ta. În groaza care-ți va umplea inima și în fața lucrurilor pe care ți le vor vedea ochii, dimineața vei zice: ‘O, de ar veni seara!“ și seara vei zice: „O, de ar veni dimineața!'” (Deuteronomul 28:65-67)

(more…)

Advertisements

12. Mitul nevredniciei

Posted: December 22, 2012 in Rezumate

Există o mantră specifică fiecărei religii și foarte eficientă în a spulbera orice demers personal în experiența religioasă: sentimentul de nevrednicie. Credinciosul este bombardat sistematic cu focoase omiletice prin care se obliterează ireversibil orice amprentă de potență spirituală. Suntem declarați nevrednici, căzuți, nenorociți, orbi și goi, prin urmare singura noastră șansă este redeșteparea și reforma pentru a deveni oameni noi, specii nobile, ființe imaculate. Iată un ideal pentru care merită să lupți! Este inutil să amintesc că ‘redeșteparea’ și ‘reforma’ sunt la răndul lor mantrele preferate de majoritatea ideologiilor milenariste. ‘Omul nou’ trebuie să fie concluzia inevitabilă a dialecticii istoriei; este aceeași formă de atroprocentrism radical ca în cazul milenarismelor seculare însă spoită cu ceva poleială spirituală pentru a crea efectul de supranatural.

Nu tăgăduiesc limitele, impotența și vulnerabilitatea ființei umane și nu propăvăduiesc supraomul lui Nietzsche. Dar inculcarea rituală a sentimentului de nevrednicie nu face parte din programul biblic ci este demersul caracteristic agendelor ideologice. Ni se sugerează că nu suntem vrednici dar putem deveni astfel printr-un program sistematic de abolire a capriciilor firii pământești și alegere conștientă a inițiativelor virtuoase. Bun venit în Romani 7! Dramatic cum e dar mesajul către Laodicea are un destinatar precis. În Apocalips 3 Isus se adreseză elitelor și nu poporului. Acestea însă au recodificat mesajul lui Isus și au deturnat sensul inițial: noi suntem Laodiceea dar dacă vrem să rămânem în grațiile divine atunci reforma trebuie să plece de jos. În cuvintele utilizatorului ‘proatitudine7’: “Majoritatea a fost învățată să se iluzioneze considerând că un „colos imobil” va fi schimbat dacă fiecare celulă, oricât de primitivă ar fi, va trece prin ciclul unor metanoia succesive. Și cum această schimbare nu se prea produce, de vină este, bineînțeles, celula!”

(more…)

11. Revizuirea fundamentelor

Posted: December 15, 2012 in Rezumate

În perioada timpurie a bisericii creștinii erau percepuți ca unii ce-și bazau credința pe învățăturile parabolelor. Unul din acești observatori a fost Galen, cel mai faimos medic din secolul II. A fost și primul păgân care să spună ceva pozitiv despre creștini. Pe la 140 dH afirma: “Cei mai mulți oameni nu sunt în stare să urmeze consecutiv un argument demonstrativ, deci au nevoie de pilde, ca să beneficieze de ele … la fel cum vedem astăzi așa-numiții creștini care-și extrag credința din pilde [și minuni] și totuși, uneori, acționează în același mod [ca cei care filozofează] … iar în căutarea lor după dreptate, au atins un nivel care nu este deloc inferior celui filosofilor autentici. ”

Mai târziu parabolele s-au transformat în inspirație pentru viață (etică) dar nu pentru credință (teologie). Este instructiv să notăm că în secolul II, Galen vedea creștinii fundamentâdu-și credința pe baza parabolelor. Isus n-a fost doar un povestitor talentat și harismatic pentru oamenii simpli. Isus a fost un pedagog metaforic. Metoda Sa principală de a crea semnificații a fost mai degrabă prin metafore, ziceri, parabole și acțiuni dramatice decât prin raționamente argumentative și abstracțiuni. Sub nicio formă Isus n-a încercat să pună bazele unei noi ideologii. Dogmatismul, gândirea linear-schematică, intenția manipulatoare sunt străine de spiritul lui Hristos. În cuvintele lui Andrei Pleșu, “asistăm, credem, la cea mai radicală desctructurare a ‘ideologicului’ din zorii culturii și civilizației europene.”

(more…)

10. Ispita falselor certitudini

Posted: December 8, 2012 in Rezumate

Prima întrebare în privința dinamicii relației cu Dumnezeu ar trebui să fie aceasta: pe ce se bazează acest construct? Care este fundamentul? Pe ce construim? Orice religie promite trei lucruri: a) să se ocupe de păcatele individului; b) să medieze relația între om și divinitate; c) să-l traverseze strada spre lumea cealaltă. Oamenii devin în general religioși pentru aceste trei promisiuni. Religiile au știut mereu să-și fidelizeze aderenții folosindu-se de un marketing agresiv. Au inventat nevoi, au speculat emoții, au manipulat informația, au creat produse și au vândut certitudini. Religiile sunt cele mai prospere business-uri și fără perspectivă de faliment. Iar secretul constă în natura  business-ului în sine: CERTITUDINEA! Religiile vând certitudini iar oamenii se grăbesc să le cumpere.

Nevoile materiale pot fi ușor evaluate și împlinite; nu și cele spirituale. Organismul devine foarte bine înțeles, explorat și analizat: o mașină biologică pe care dacă ști s-o întreții, o poți folosi perfect. Pe de altă parte, spiritul uman e la fel de necunoscut și vag ca acum 6000 de ani. De aceea este loc suficient pentru speculații, rețete virgine și experimente inedite. În tratamentul pentru gripă se poate folosi antibioticul; pentru tratarea depresiei, ai nevoie de consiliere, odihnă, vitamine și medicație însă pentru a trata vinovăția se schimbă povestea: jertfe, sacrificii, donații, credință, mărturisire, phihanaliză, psihiatrie! Spiritul uman este încă teren virgin iar foarte mulți exploratori speră să dezlege misterul iar și mai mulți intreprinzători promit să ofere remediul. Noi suntem și produse religioase iar fiecare religie vine cu propria rețetă pentru rezolvarea problemelor.

(more…)

9. Planuri și strategii

Posted: December 1, 2012 in Rezumate

Episodul anterior a vizat studiul de caz ‘Sodoma’ pentru a exemplifica anumite aspecte ale voii ‘generale’. Dumnezeu dorește să salveze întreaga omenire, Hristos a fost trimis tocmai în acest scop dar e necesar ca intenția divină să nu rămână unilaterală. Ninive e un caz fericit; populația a cooperat cu Dumnezeu iar rezultatul a fost salvarea cetății. Problema de la Ninive a fost alta – Iona! Aici se vede conflictul dintre ‘voia generală’ și ‘voia particulară’ a lui Dumnezeu. Iona nu acceptă voia generală, nu vrea să devină partener cu Dumnezeu pentru salvarea celorlalți. De aceea Dumnezeu trebuie să utilizeze uneltele providenței pentru a-l convinge pe Iona că 120.000 de oameni depind de mofturile sale. Legătura și conflictul dintre cele două voințe se vede foarte clar și în cazul lui Avraam. Problema apare atunci când fie confundăm cele două (Avraam), fie nu vedem nici o legătură între ele (Iona). Elementul comun al celor două voințe divine este reflectat în Ieremia 29,11: “Căci Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, planuri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” Maniera în care acest deziderat se împlinește depinde de la caz la caz. Cum se împlinește însă voința particulară sau dacă se împlinește până la urmă, asta-i întrebarea. (more…)