13. Abandonarea cultului fricii

Posted: December 29, 2012 in Rezumate

În fiecare an peste 30.000 de turiști evrei, liceeni, sunt duși de către școli într-o excursie specială în Polonia. Excursia nu are caracter recreațional ci unul memorial. Obiectivul vizitei îl constituie Auschwitz-ul ca simbol al dramei evreiești pentru “a nu uita și nu ierta” Holocaustul. Încă de la plecare sunt prelucrați și avertizați că Polonia nu este țară prietenă iar polonezii se vor uita pieziș la ei doar pentru simplul fapt că sunt evrei. Cineva din serviciile secrete se va ocupa de protecția lor pe toată durata excursiei. Odată ajunși acolo organizatorii întâmpină o problemă comună adolescenților: tinerii nu sunt foarte mișcați de istoria lor și nici impresionați de dramele din trecut. Totuși, în ultima zi a excursiei se reușește cumva realizarea obiectivului: cei mai mulți dintre ei ating masa critică emoțională și izbucnesc în plâns prin încăperile muzeului, întrebându-se șocați de ce lumea îi urăște așa de mult.

Autorul reportajului, evreu și el, are la răndul lui o altă dilemă: cum e posibil să educi o nouă generație în aceeași veche atmosferă a fricii și suspiciunii? Să inițiezi tinerii în celebrarea cultului morții pentru a perpetua amintirea Holocaustului inițiat de naziști? Autorul conchide reportajul afirmând că evreii nu pot deveni oameni normali până nu depășesc acest blocaj. De aceea trăiesc permanent într-o atmosferă a fricii și terorii, deși, paradoxal, se consideră poporul ales. Însă frica nu este un indicator al binecuvântării ci mai degrabă al lipsei ei: “Între aceste neamuri, nu vei fi liniștit, și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. … Viața îți va sta nehotărîtă înainte, vei tremura zi și noapte, nu vei fi sigur de viața ta. În groaza care-ți va umplea inima și în fața lucrurilor pe care ți le vor vedea ochii, dimineața vei zice: ‘O, de ar veni seara!“ și seara vei zice: „O, de ar veni dimineața!'” (Deuteronomul 28:65-67)

Fără să intrăm în dimensiunile geopolitice sau să adoptăm poziții partizane, se pare că teama este un sentiment național în acea parte a lumii. Nu doar teama de posibile atacuri teroriste sau războaie locale ci teama ca trăsătură constantă, ca și companion cotidian. De unde provine această frică? Dintr-un profund sentiment de nesiguranță. Israelul este una dintre cele mai înarmate națiuni ale lumii și cu toate acestea, numai siguranță nu-ți inspiră aceea țară. O serie întreagă de atitudini și comportamente izvorăsc din același sentiment al nesiguranței: goana sistematică după bani, vestimentația maniheistă a evreilor ortodocși, inflexibilitatea ritualurilor religioase, dieta specifică și obligativitatea produselor kosher, enclavele și separatismul rezidențial, obsesia păzirii Sabatului, exclusivismul și etnocentrismul ca politică de stat, mobilitatea socială ca ‘poliță de asigurare’. În mare parte, cultura, societatea și religia ebraică rămân cantonate în această zonă crepusculară unde nesiguranța și teama pândesc la orice pas. A fi ales nu mai e de mult o binecuvăntare ci o mare povară de care doar puțini reușesc să se descarce.

A afirma că o doză de teamă stă la baza oricărui demers religios este deja un truism, o axiomă care nu are nevoie de demonstrație. Subiectul devine mult mai interesant atunci când particularizăm teama și îi oferim o anume conotație denominațională. Se pare că într-o anumită măsură suferim și noi de aceeași angoasă evreiască, mai puțin aspectul geopolitic și statal. Religia adventă generează o doză stranie de frică într-o asemenea concentrație încât teama devine agentul motivator principal. Nu dorința de salvare cât teama de a nu fi pierdut e ceea ce obsedează psihicul advent. Dacă evreii se simt în nesiguranță datorită trecutului, noi avem neliniști în ce privește viitorul. Teama evreilor provine din istorie, a noastră din profeție!

Pe lângă cele 10 frici eschatologice, teama de: legea duminicală, judecata de cercetare, evenimentele finale, persecuția, apostazia Omega, cernerea, semnul fiarei, ultimele plăgi, sfârșitul, a doua venire, există și alte temeri care fac parte din cotidian: teama de apostazie, îngerul raportor, păcatul împotriva Duhului Sfânt, boală, accidente, necazuri și probleme ca metode pedagogice divine, cina Domnului, binomul curat/necurat, influențe lumești, revizuirea credințelor și știință.

Acestea se reflectă într-o mai mare sau mai mică măsură, în funcție și de structura individului, cultură, background și experiență. Problema e că se și cultivă o cultură a fricii, poate involuntar, sau poate ca mecanism psihologic de control al maselor. Frica este cel mai puternic agent motivator iar dacă este administrată în doze mari devine paralizantă.

Matei 25,25: “…mi-a fost teamă…” Robul din parabolă și-a justificat acțiunea printr-o singură motivație: teama. Toate celelalte frici religioase au la bază doar o singură frică majoră, și anume frica de Dumnezeu. De aici pleacă totul. Ne este teamă de Dumnezeu iar teama aceasta este ontologică, ne naștem, trăim și murim cu ea. Adam este cel care a inaugurat în lume teama ca mecanism de apărare și instinct de conservare. Fără sentimentul de frică am fi dispărut până acum ca specie. Problema e că frica s-a extins în toate compartimentele existenței și-a devenit filtru de sortare a deciziilor. Păcatul, dacă are vreo față, este cea a perechii originare, paralizate de frică în tufișurile edenice. Dumnezeu este perceput ca dușman de care fie trebuie să fugi, fie îl confrunți.

Adventismul, în ciuda părerii extrem de înalte și sofisticate despre sine, n-a reușit să promoveze o imagine pozitivă despre Dumnezeu. Imaginea nostră este aproape la fel de etnocentrică, provincială tipicară, irațională, primitivă, sexistă, autoritariană, inflexibilă și distantă ca și zeitățile greco-romane. Sau Dumnezeul care-i pedepsește exemplar pe păcătoși și-i răsplătește generos pe virtuoși în imaginea tipică a despotului oriental care pretinde ascultare, supunere și loialitate maximă, în versiunea semitică. Însă Isus a desființat concepția totalitaristă despre Dumnezeu oferind o imagine cu totul diferită. Dacă vrem să fim oameni normali trebuie să abandonăm acest cult al fricii pe care-l promovăm prin practicare și predicare. Dumnezeu este dragoste iar în dragoste nu există frică.

28 Dec 2012: Iluzia ultimei sanse: 13. Abandonarea cultului fricii – Sorin Petrof from londonro.org on Vimeo.

Advertisements
Comments
  1. Vrem sau nu să recunoaștem, cultul fricii este întreținut în biserici. Străvechea paradigmă cu pedeapsa și răsplata ne este servită constant de la amvoane, așa că de ce să ne mirăm că motivația care aduce pe mulți adventiști la biserică nu este dragostea, ci frica?

    Vreau să detaliez un pic un caz mai special: frica de a gândi singur!! Soluția adoptată de cei mai mulți înseamnă pasarea responsabilității:
    – Ce ar face Isus în locul meu (pare foarte înțeleaptă, dar de fapt ne separăm intelectul de problemă: ce ar face El, nu ce înțeleg de la El să fac eu)?
    – Ce zice biserica, tradiția?
    – Special pentru AZȘ: ce zice EGW?

    Dar eu ce zic? Pentru ce am un cap între urechi, plin cu substanță cenușie? Eu sunt singurul responsabil, mie mi se va cere socoteală!
    COGITO ERGO SUM! Oare mai gândim, sau am devenit doar niște clone mioritice?

    P.S. Citind despre frică mi-am adus acum aminte de o predică despre zecime a unui pastor adventist de la Bellu care ar concura cu succes vânzătorii de indulgențe din evul mediu. Păcat că predica nu mai e pe net, era o mostră interesantă de manipulare cu ajutorul fricii!

  2. Frica este ambiguă. Ea poate fi, după caz, fie salvatoare, fie distrugătoare. Culpabilitatea, trăită pozitiv, poate crea o tensiune ce conduce la progres. Această tensiune poate genera un spirit activ, poate hrăni o neliniște creatoare, poate dezvolta responsabilitatea și poate deschide prin introspecție un tezaur sufletesc ascuns.

    Însă, aspectul negativ și mult prea prezent constă în supralicitarea fricii ce poate paraliza, descuraja, dezagrega. Teama de lume secondată de teama de sine sunt generatoare de obsesii și mentalități schizoide.

    Cel mai bun istoric al arealului fricii, Jean Delumeau, în a sa capodoperă (Păcatul și frica în Occident) demonstrează că Evul Mediu a dezvoltat o mentalitate a fricii de pe urma căreia singurul câștigător a fost clerul. El susține că nici protestantismul nu a reușit să evadeze dintr-o religie a anxietății în ciuda „justificării prin credință”. Mentalitatea obsidională a condus la un dispreț față de lume și față de sine ce au generat o angoasă colectivă. Stilul de viață auster al puritanilor, trăirile intense culpabilizante ale pietiștilor, viața scupuloasă a metodiștilor sunt consecințe ale unei pastorale a fricii și a unei nesiguranțe a mântuirii, în ciuda teologie oficiale. De asemenea, mișcărilor revivaliste le-a lipsit echilibrul, iar frica a fost manipulată, conducând la o etică monastică și o filosofie a „refuzului”. Același istoric susține că „în materie de supraculpabilizare, ne-am depășit strămoșii, și încă de departe.”

    Dacă teama Occidentului medieval era provocat de starea de nesiguranță legată de sentimentul damnării, constat în legătură cu abordarea lui Sorin o nouă modalitate de a genera frica: certitudinea viitorului. Faptul că se știe cu exactitate care va fi „desfășurătorul evenimentelor”, faptul că viitorul nu are nici o necunoscută metodologică, ci doar una strict temporală, nu liniștește conștiința, așa cum ar fi de așteptat, ci amplifică angoasa determinată de „răul” care va veni.

    Sentimentul de „cetate asediată” pe care îl induce o asemenea percepție dezvoltă, în timp, o psihologie a retragerii, a evadării din cotidian, a preocupării de siguranța proprie, a așteptării eschatologice într-o manieră exaltată. Rezultatul inevitabil al unei asemenea atitudini este că individul devine „setat” să își minimalizeze cerințele firești și să se ascundă în spatele unei fațade acceptate și promovate de întreaga colectivitate. Chiar dacă o asemenea atitudine poate avea consecințe distructive interioare, generate de o psihologie a fricii și a negării personale, individul acceptă să intre într-un asemenea joc duplicitar deoarece majoritatea îl practică, ușurându-l de tensiunea creată de sugrumarea unei vieți normale.

    Uitați-vă în jur, printre așteptătorii unui asemena „viitor calibrat” și vedeți cât de ciudat se comportă și gândesc. Este rezultatul inevitabil al unei psihologii deformate pe care individul „așteptător” nu și-o pot „echilibra” decât devenind și mai sigur pe ceea ce așteaptă. În consecință, harta viitorului trebuie să fie cât mai bogată în detalii. Este singura modalitate de negare a unei frici care are toate șansele să se amplifice dacă viitorul nu va corespune cu „scenariul”. Fie el și profetic…

  3. spartan says:

    Constat că din sutele de cititori ai acestui blog procentul celor care și comentează este infim. Asta reflectă faptul că adventismul este o religie bazată pe consumatorism, nu pe contribuții personale. Lecțiunea vine de sus, (doar trebuie tradusă), în biserici se dă totul mură în gură (căldură, curățenie, instructor la ȘS), eventual doar slujbașii bisericii fac ceva, dar la cote minime. În rest, cel mai mare procent de credincioși doar CONSUMĂ! Stau în bănci și ascultă predica și atât
    Cred că ar fi bună o prezentare pe tema: mitul consumatorismului; personal eu cred că acest tip de credincioși doar se amăgesc cu speranța cerului. Dumnezeu iubește activitatea, implicarea, pasiunea, nu blazarea și lenea intelectuală

  4. Sorin,

    Am avut la un moment dat impresia că s-a închis blogul!!!
    Poate că mulți nu își prea lasă amprenta pe aici paralizați de un „atac de panică”. Fiindcă tot e subiectul cald… Cine știe de unde apare Marele Inchizitor?
    Eu propun să începi să dai câte un premiu! Ca la McChurch… Pot anticipa că va fi invazie de consumatori! Și astfel, poate că unii dintre ei vor lăsa ceva (scris) la plecare…

  5. spartan says:

    Despre „Dictatura majorității” în BAZȘ, http://www.adventomania.ro/ despre cum e să fii diferit între dușmanii oricărei adieri de prospețime!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s