Archive for January, 2013

16. Provocarea lui Isus

Posted: January 26, 2013 in Rezumate

Isus a făcut cea mai radicală afirmație despre Sine din toată galeria fondatorilor și eroilor religioși: S-a făcut pe Sine una cu Dumnezeu: “Eu și Tatăl una suntem.” (Ioan 10:30); “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” (Ioan 14:9) Învățații vremii au înțeles perfect direcția și consecințele acestor afirmații, de aceea L-au acuzat de blasfemie și L-ar și fi executat pentru asta: “Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, și pentrucă Tu, care ești un om, Te faci Dumnezeu.” (Ioan 10:33) Isus nu S-a prezentat pe Sine ca un mesager, profet, mesia sau chiar un fiu de Dumnezeu ci nici mai mult, nici mai puțin exact ca Dumnezeul VT: “Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se fi născut Avraam, Eu sunt!” (Ioan 8:58; vezi și Exod 3,14)

Pe baza acestor afirmații trilema lansată de C.S. Lewis rămâne până-n ziua de astăzi argumentul apologetic preferat în privința identitătiții lui Isus: nebun, înșelător sau Domn dar nu poare fi un simplu activist social sau un mare învățător moral. Afirmațiile lui Isus au fost făcute în contextul în care evreii aveau o viziunea foarte dogmatică și definitivă despre Dumnezeu. Afirmația, ‘ați auzit că s-a zis… dar Eu vă spun…’ se înscrie în dinamica demersului lui Isus de a face tranziția de la o paradigmă la alta, de la modelul patriarhal al VT spre modelul parental al NT. Dumnezeu nu mai trebuie perceput ca patriarhul suprem ci ca părinte veșnic.

(more…)

Advertisements

15. Reînvierea tătucului

Posted: January 19, 2013 in Rezumate

Parabola fiului risipitor reprezintă un prilej inedit pentru teologii islamici în a evidenția abaterea Creștinismului de la mesajul originar al lui Isus. În varianta musulmană, parabola ar trebui să fie interpretată în felul următor: Tatăl, fără discuție, îL reprezintă pe Dumnezeu în timp de fiul cel mic, întreaga omenire. Fiul pleacă de acasă, se afundă în necazuri dar în final se hotărește să se întoarcă. Tatăl îl primește cu bucurie, demonstrând milă și compasiune. Nu există cruce, întrupare, fiu de Dumnezeu, mântuire, moarte, jertfă, înviere, mijlocire, șamd. Fiul n-are nevoie de ajutor pentru a se întoarce acasă. Rezultatul este evident: Isus, ca bun musulman, a anticipat prin parabola fiului risipitor teologia islamică. Islamul, fără cruce și fără mântuitor, deține adevăratul mesaj al profetului Isus.

Esența provocării nu constă în existența sau inexistența soteriologiei mesajului ci în natura identitătiții lui Dumnezeu. Care este imaginea lui Dumnezeu în majoritatea sintezelor religioase? Islamul este o religie ascendentă și militantă care reușește să-și câștige adepții dintr-o diversitate de pături sociale și religioase. Există musulmani proveniți și din adventism, comunism sau socialism, practic din orice ramură politică sau religioasă (vezi serialul TV, “Homeland” despre convertirea de bună voie). Care e secretul? Un scop, o cauză și o perspectivă pentru care merită să trăiești, eventual chiar și să mori? Nu dimensiunea practică este punctul central ci confortul psihologic oferit de o concepție specifică despre viață și lume. Tandemul confort psihologic/simplitate practică transformă Islamul într-o ideologie globalizată redutabilă. Care este explicația?

(more…)

14. Testul Vieții de Apoi

Posted: January 12, 2013 in Rezumate

Luca 15&16 reprezintă un singur segment în evanghelie și reflectă un discurs ținut de Isus într-un anume context. Dacă în capitolul precedent Isus fusese invitat la masă de elitele religioase din partida fariseilor, acum Isus răspunde invitației de a sta la masă cu crema păcătoșilor, vameșii. Isus are în vedere trei categorii: vameșii, fariseii și ucenicii. Cele trei parabole principale, fiul risipitor, ispravnicul necredincios și bogatul nemilostiv sunt de fapt demersurile lui Isus vis-a-vis de aceste categorii: vameșii erau obesdați de viața aceasta, fariseii de viața viitoare iar ucenicii încercau compromisul. În esență, Isus ține un discurs despre limitele și polarizarea vieții. Care viață?

Suntem condiționați să gândim într-o schemă bipolară, în care dihotomia, viață pământească/viață cerească este invocată pentru a sectoriza realitatea. Schema are origini precreștine dar în creștinism provine din etapa medievală, Biblia fiind foarte discretă la acest capitol. Nu știm prea multe despre viața de apoi dar ce știm e că, deși Biblia menționează acestă perspectivă, nu vulgarizează subiectul prin amănunte și zvonuri de factură mondenă. În secolul I iudaismul trata subiectul pe baza acestui dihotomism, de aici și parabola fantastică a bogatului și săracului Lazăr despre polaritatea vieții de apoi: Raiul și Iadul. Însă mesajul lui Isus este altul: viața veșnică nu există ca entitate separată, în afara acesteia; viața veșnică există doar ca prelungire a vieții de aici.

(more…)