17. Mitul originilor

Posted: February 2, 2013 in Rezumate

Isus Își începe parabola prin cel mai natural prolog: “un om avea doi fii” (Luca 15,11). La prima vedere pare doar o platitudine, ceva de la sine înțeles atunci când abordezi ideea de familie: cu sau fără copii, există o anume relație sau nu există nimic. Afirmația lui Isus este complet neutră, lipsită de orice conotație sau tendențiozitate: cum erau membrii familiei? Fericiți/nefericiți, necăjiți sau prosperi? Fără alte amănunte afirmația introductivă e doar o banală observație. Traducerea digitală a versetului 11 ar arăta ca o fotografie frumoasă de grup: toată lumea zâmbește, adoptă postura corectă, decentă, fotogenică, încremenește într-un moment de euforie auto-impusă, după care se revine brusc la realitate. Fotografiile însă trasmit un mesaj deformat și exagerat tocmai pentru că sunt regizate. Instantaneele sunt secvențele veritabile care surprind corect și fidel realitatea însă acestea sunt evitate de protagoniști dar vânate de “paparazzi”.

Mesajul nerostit al versetului 11 este că familia nu se poate reduce la o noțiune abstractă, ideală sau imaginară, ca o secvență fotografică surprinsă într-un moment atent pregătit. Ceea ce vrea să spună Isus este că ceea ce urmează după, adică versetul 12, este inevitabil; că în spatele fotografiei se ascunde o altă lume, invizibilă privitorilor, de fapt adevărata narațiune a familiei. Și Sabatul tot un fel de fotografie este, imaginea oficială a bisericii; cu mici excepții, fotografia este destul de reușită iar dacă se mai și transmite în direct, on-line, efectul e copleșitor! Însă imaginea este deformată și exagerată și nu reflectă decât o secvență temporală din realitatea respectivă. Ceea ce a fost înainte și ce va urma după, adică experiența săptămânală se numește realitate. Acolo se desfășoară experiența autentică, pozitivă sau nu. În acest context, și-n această accepțiune, Sabatul este o doar experiență imaginară.

Versetul 11 pare abstract, teoretic și parcă ar face parte din imaginar. Cu toate acestea, este extrem de necesar, pentru ca pe baza lui se poate construi o anumită narațiune. Cum se poate construi așa ceva? Teoretic, în orice narațiune ar trebui să se regăsescă câteva elemente constitutive: poziționarea, personajele, evenimentul declanșator, tentativa, consecințele, reacția, apogeul și rezoluția. Dar dincolo de structura literară a narațiunii, versetul 11 ne invită la o reflecție esențială: cine este omul care avea doi fii? Parabola fiului risipitor a fost lansată într-o anumită conjunctură; este răspunsul lui Isus la o provocare concretă: “omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei” (v.2). Isus fusese acuzat de atitudini licențioase, permisivitate și standarde laxe. Niciun rabin respectabil nu s-ar fi compromis în felul acesta: era păcat doar să stai se vorbă cu un vameș dar ca să mănânci cu el la aceeași masă, asta echivala cu păcatul de neiertat.

Lumea fariseilor era iremediabil maniheistă. Precis decupată în zone de alb și negru unde binele și răul sunt de la o poștă idetificabile, exact ca-n universul ficțional a lui Tolkien: Sauron, orci, uruk-hai vs. elfi, hobiți și Aragorn. Nu există teren neutru, nu există nuanțe și versiuni. În lumea fariseilor Dumnezeu nu se uita la inima omului ci la fața lui. Iar vameșii, prostituatele și marginalii chiar n-aveau față de sactificabili! Teologia fariseilor se putea reduce la acestă sintagmă: mântuire prin aparențe și exterior! De aici și imaginea unui Dumnezeu tipicar, îngust, rasist, etnocentric și obtuz. Dumnezeul fariseilor era preocupat de teorii, dogme, ritualuri și ceremonii, care dacă riguros implementate și atent executate puteau oferi garanția menținerii practicantului în orbita mecanică a favorii divine. Nu era preocupat de oameni ci de performanțele acestora în câmpul muncii. Era Dumnezeul elitelor, al celor puțini dar buni, al rămășiței și excepțiilor.

Elitele – politice, sociale, religioase, financiare, academice – întotdeauna și-au promovat o versiune personalizată a divinității. Dumnezeul lor este exclusivist, transcendent, detașat, ocult și abstract, izolat de restul plebeilor. Elitele au fost alese datorită performanțelor și calităților nu doar să conducă; fiind însărcinate cu povara mesianității ele trebuie și să-i salveze pe cei aflați în “grijă”. Ele sunt mediatorii – prin intermediul lor Dumnezeu sau forțele politice, economice sau sociale, se oferă sau se retrag binecuvântările, prosperă sau privează clasa de jos. Nu poți avea o relație nemijlocită cu acest Dumnezeu; asta ar însemna încumetarea supremă și blasfemia capitală. Regele, preotul, politicianul, bancherul, executivul, savantul sunt oficianții al acestui cult elitist și exclusivist. Ei interpretează binele și răul, virtutea și viciul, ortodoxia și erezia, albul și negru, viața și moartea. Fără ei lumea s-ar prăbuși iar civilizația ar dispare definitiv. Oricine nu recunoaște acest sistem maniheist, elitist și exclusivist este automat exclus spre periferie și va fi “condamnat” la caznele vieții previzibile, șterse și anoste caracteristică plebeilor. Isus a fost marginalizat pentru că a ales să conteste sistemul elitist al vremii, prezentând o viziune diferită despre Dumnezeu.

În cele trei parabole – oaia pirdută, banul pierdut și fiul pierdut, Isus a răsturnat ideologic sistemul iudaic tradițional. Dumnezeul adevărat era un Dmnezeu al tuturor oamenilor, care nu ținea seama de rasă, culoare, sex, etnie, religie, poziție, educație sau performanțe. În schimb de un singur lucru ține cont acest Dumnezeu – de inima omului, de adevăratele sentimente și motivații care-l animă. Potrivit acestui criteriu nu toți vameșii vor intra în Împărăție și nu toți fariseii vor sta afară. O neprihănire exterioară, mecanică și formală se aseamănă mai degrabă cu un bizar costum de carnaval și nicidecum cu o haină elegantă, cazuală. Prin aceste parabole Isus a încercat să transmită anumite nuanțe: Dumnezeu este altfel, este cu totul diferit de cum am fost învățați; El are alte criterii și standarde în privința aprecierii individului iar esența problemei este de natură relațională și nicidecum ceremonială. Religia autentică are valențe pur, și exclusiv, etice. O etică bazată pe virtuțiile active ce pot genera o atitudine inclusivă și proactivă față de semeni. Isus a prezentat un Dumnezeu care este preocupat de maniera în care individul se raportează la ceilalți și pentru care alteritatea și altruismul sunt elemente fundamentale.

Cine este omul care avea doi fii? Fără băjbâielile exegetice și piruetele hermeneutice de rigoare atunci când se abordează dogmatic Scriptura, declarația fundamentală a religiei creștine este chiar univocă: Isus în calitate de Dumnezeu este omul din parabolă (vezi și Ioan 1,1-3.14). Care este prima consecință ontologică a afirmației că Dumnezeu este Tatăl nostru iar noi copiii Săi? Nu suntem “orfani”! Pentru a simboliza drama umană Isus alege o imagine relațională, organică. Problema noastră este una de relație nu de selecție. Cosmologia evoluționistă, cu toată aura scientistă și rațională, ne privează totuși de ceva fundamental: de latura relațională a paternității. Strămoșul comun era totuși o brută, un animal instictual, o creatură amorală. Se presupune că l-am depășit pe toate planurile deși în momente de criză, deseori, ne întoarcem la origini… Mitul originilor este unul dintre cele mai puternice și perene construcții ale imaginarului. Întotdeauna oamenii și-au imaginat și fabricat o origine nobilă: zei, extratereștri, regi, eroi, martiri etc. Fără un asemenea reper primar omul suferă de-o criză acută de identitate. Nu poate răspunde la “cine sunt?” dacă nu răspunde inițial la “de unde provin?”

Genealogiile tocmai acest rol îl au, stabilirea originii… Copilul adoptat va căuta permanent să-și identifice originile. Cum să-i spui unui individ că nu are origini sau că sunt atât de difuze și aleatoare încât întâmplarea și accidentul sunt cel mai probabil adevărații lui “părinți”. Asta echivalează cu “moartea termică a sufletului”. Isus nu ne plasează originea în neant ci într-o familie. Adam era fiul lui Dumnezeu iar într-o zi și-a revendicat partea de moștenire…

01 Feb 2013: Iluzia ultimei sanse: 17. Mitul originilor – Sorin Petrof from londonro.org on Vimeo.

Advertisements
Comments
  1. Mitul originilor reprezintă în continuare o parte fundamentală din mentalul colectiv. Percepțiile despre trecut au avut întotdeauna o anumită notă de romantism. Eterna reîntoarcerea este de fapt o încercare iluzorie de revenire la timpurile de aur ancestrale. Națiuni și religii au încercat să supraviețuiască în acord cu imaginea mitologică creionată de-a lungul derulării istoriei.

    Mitologizarea face parte din ADN-ul existenței umane. Cu cât originea este împinsă în timpuri imemoriale cu atât nota de mister sporește. Dacă ortodoxismul și-a creionat o existență „bimilenară” pentru a fi credibilă, forțând logica istorică, nici protestantismul în variatele sale aspecte nu a scăpat de această ”ispită”. Timpurile ceva mai recente au devenit epoca de aur a existenței sale. Nu ar fi nimic rău până aici dacă o asemenea tentativă nu ar crea blocaje de percepție: trecutul devine mai important decât prezentul, iar viitorul nu poate fi decât apocaliptic! Ecartul în perspectiva sa romantică dintre ceea ce „a fost” și ceea ce ”este” nu poate fi depășit decât prin mit. Important este ca el să existe, indiferent cât bigotism poate genera. Iar fariseii nu sunt singurii care ne pot povesti câte ceva despre această performanță! Ei, cel mult, pot fi încântați că nu sunt singura ciudățenie a istoriei…

  2. adrian says:

    Paseismul nu este esentialmente cultic. Fortand limitele oricarei prezente de spirit, acest fenomen apare constant in sfera larga a preocuparilor umane. Aflat la baza constructului identitar, ori functionand ca legitimitate absoluta in diferite confruntari cu mentalitatile prezentului, trecutul idealizat, prinde lesne contur in imaginatia insului membral. E doza lui de rezistenta in fata tavalugului schimbarii. Pe firul emotiilor catapultante, escapiste, imaginea adesea iluzorie a trecutului glorios, poate bloca definitiv accesul la realitatea frusta, cea de fiecare zi…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s