18. Probabilitatea căderii

Posted: February 9, 2013 in Rezumate

Începând cu v.12 Isus abandonează “fotografia” oficială a familiei pentru a opta în favoarea unui instantaneu; efectiv apasă pe trăgaciul literar al narațiunii lansând evenimentul declanșator, astfel deschizând cutia Pandorei. Din acest moment narațiunea explodează, pare că iese de sub control, confirmând încă o dată că există o altă dimensiune a relațiilor de familie, ascunsă privitorilor. Isus îndepărtează vălul aparențelor și respectabilității convenționale și ne plasează în zona cea mai complexă a speciei umane – relațiile. În contrast cu celelalte mamifere omul este capabil de cele mai sofisticate interacțiuni posibile. De la naștere și până la moarte omul experimentează sejurul vieții în secvențe de timp modelate de aceste relații: ele nu doar îl definesc dar îi și determină cursul vieții în funcție de calitatea lor.

Isus pleacă de la o premisă extraordinară: problema fundamentală a omului este de natură relațională. Evreii credeau că aveau o problemă ceremonială, grecii una culturală iar romanii politică. Aspectele sociale, economice, politice, militare, ecologice, religioase, etc., sunt doar simptome, manifestări inevitabile ale unei acute crize de relaționare. Cainizarea societății apare atunci când individul își întrerupe relația cu divinitatea și și-o fracturează cu aproapele. Este preludiul potopului! Isus nu oferă nicio motivare sau justificare gestului fiului cel mic. Însă maniera de a formula rebeliunea este extrem de sugestivă: nu doar că pleacă brusc de acasă, refuză asumarea obligațiilor filiale sau intră în combinații dubioase, el pretinde partea de avere cuvenită. Prin această cerere fiul vizează două persoane: tatăl și fratele mai mare; pe tatăl îl declară mort, pe frate indezirabil. Doar printr-un singur gest fiul cel mic reușește performanța rezilierii relațiilor familiale. Partea de moștenire cuvenită e doar pretextul; cauza adăncă rezidă în relația compromisă cu tatăl și fratele.

Geneza 3 este cel mai dificil capitol din Biblie. Fără a intra în dihotomismul real/imaginar, istoric/mitologic, analiza în sine a textului crează o problemă insurmontabilă: de ce au ales cei doi fructul oprit? De ce și-au revendicat “partea de moștenire” a pomului cunoștinței? Scenariul naiv precum că Eva s-ar fi rătăcit de Adam și inevitabil ar fi sfârșit în brațele șarpelui are tenta romanticismului târziu al sec.19 și nu cea a realismul biblic. Iar invocarea EGW ca sursă autoritativă în această privința nu face decât să sporească confuzia deoarece și EGW la rândul ei l-a invocat pe John Milton! Eva nu s-a rătăcit de Adam și nici nu s-a trezit deodată în fața inevitabilului; Adam era lângă Eva când aceasta se lansa în dezbateri existențiale cu șarpele și când a gustat fructul alternativ (v.6).

E mult mai plauzibil ca gestul perechii edenice să nu fi fost chiar accidental ci mai degrabă calculat. S-au dus la pom tocmai pentru că li s-a interzis lucrul acesta, prezența lor în proximitatea pomului indicând spre o posibilă variantă, anume că ei deja cochetau cu ideea. Ulterior n-au făcut decât să culeagă roadele! Nu există nicio justificare pentru gestul lor, mai ales în contextul avertismentului divin. Invocarea inocenței originare nu face decât să complice problema. Inocența lor nu era absolută, imuabilă și imună față de alte posibilități și alternative. Probabilitatea căderii era destul de mare, de aici și rezultatul previzibil. O posibilă explicație a gestului lor de a cocheta cu variantele interzise ar fi că imaginea lor despre Dumnezeu suferise o alterare: o imagine neclară sau chiar deformată. Parabola fiului risipitor ar putea oferi o cheiță hermeneutică în acest sens.

Ce fel de motiv l-a determinat pe fiul cel mic să plece de acasă? În contextul Orientului Mijlociu trebuia să existe un motiv foarte întemeiat care să stea la baza abandonării familiei și alegerea autoexilării. Asta pentru faptul că nu puteai exista ca individ în afara comunității. Ideea de independență, individualism, realizare de sine, rebeliune n-avea nicio rezonanță în cultura orientală; acestea sunt atitudini specific occidentale și care plasează individul deasupra comunității.

Ayaan Hirsi Ali, născută în Somalia, crescută în Etiopia și Kenia, fost membru al parlamentului olandez, actualmente activist social în America, explică acest gen de relație în contextul oriental. “Who are you?” – cu această întrebare își începe Hirsi Ali cartea, Infidel: “When ever a Somali meets a strange, they ask each other, ‘Who are you?’ They trace back their separate ancestries until they find a common forefather. If you share a grandfather, perhaps even an eighth grand-grandfather, with a Somali, the two of you are bound together as cousins. You are members of the great family that forms the clan. You offer each other food and hospitality.” Hirsi Ali a părăsit Africa, familia și clanul datorită sărăciei, opresiunii, discriminării sexuale și a unei căsătorii impuse.

Aceste legături tribale sunt la fel de puternice și-n secolul 21. Pentru individ clanul reprezintă totul: siguranță financiară, socială, asigurare, salariu, pensie, bunăstare, adică viață! De aceea nu există niciun motiv suficient de puternic pentru a-ți trăda familia și clanul declarându-te independent și suveran. Într-o cultură în care principiile fundamentale gravitează în jurul conceptelor de onoare și rușine asta te poate costa chiar viața. Tu nu exiști ca individ, atom separat ci doar ca un electron ce gravitează permanent în jurul nucleului sau ca o extensie a clanului respectiv. Cine și-ar periclita siguranța existențială printr-un asemenea gest iresponsabil?

Fiul cel mic însă n-a părăsit familia din cauza sărăciei, opresiunii sau a unui mariaj impus. Isus nu oferă niciun motiv explicit prin care să justifice gestul risipitorului. Și cu toate acestea ceva a stat la baza deciziei sale. Având în vedere că aversiunea sa este îndreptată împotriva tatălui probabil că în această zonă ar trebui căutat răspunsul. Singura explicație ar putea fi aceasta: tatăl a fost cauza! Mai concret, o anumită imagine, percepție, viziune despre tatăl său l-a determinat pe tânăr să fie așa de radical. Cam ce fel de imagine avea în minte? De unde provenea și cum se formase? În acest punct e foarte posibil ca fratele mai mare să aibă răspunsul; el a fost educatorul fratelui mai mic.

Adam și Eva aveau o anumită imagine despre Dumnezeu, datorită zvonurilor care circulau prin univers. Satan, în calitate de “frate mai mare” este de fapt eminența cenușie din spatele căderii din Eden. El a proiectat în univers o anumită imagine a Dumnezeirii, de care Adam și Eva cu siguranță că nu erau străini. Ideologia luciferică era foarte atrăgătoare, de aici și succesul neașteptat în rândul îngerilor. Când Adam și Eva au fost creați Dumnezeu deja avea o problemă de imagine în univers. Totuși Dumnezeu și-a asumat riscul de a fi perceput greșit iar semințele retincenței semănate de “fratele mai mare” n-au întârziat să aducă roade. În acest context se poate afirma că deși căderea nu era inevitabilă era destul de probabilă.

Pomul sau averea reprezintă ideea de pretext. Când deja te afli în fața pomului sau la notarul satului consecințele nu sunt greu de anticipat. Externalizarea rebeliunii prin revendicarea averii sau degustarea fructului indică spre o problemă esențială care mocnește în adâncurile ființei. Iar acestă problemă este legată strict de imaginea lui Dumnezeu. Pomul cunoștinței nu era nociv și nici letal prin natura lui; poziția centrală în grădină indică spre o anume necesitate și proeminență. Dumnezeu le-ar fi oferit ocazia celor doi să exploreze posibilitățile pomului la vremea potrivită după cum și fiul cel mic ar fi primit partea de moștenire la momentul oportun.

Teoretic partea i se cuvenea deja; tatăl stabilise proporțiile deși ei încă nu-și puteau exercita dreptul de proprietate fără acordul tatălui. Nicio lege nu specifica momentul revendicării averii și nu era obligatoriu decesul părintelui. Fiul cel mic n-a încălcat nicio lege, nicio prevedere legală. Ceea ce a compromis fiul a fost o relație. Iar faptul că alege o destinație turistică foarte îndepărtată întărește și mai mult lucrul acesta. Problema fiului era una relațională și nicidecum legală. Prin dublu gest de revendicate și plecare fiul a declarat că nu mai are nicio relație cu familia sa iar comunitatea locală a înțeles perfect lucrul acesta. În acest context, definiția păcatului capătă semnificații mai profunde: fracturarea relației este baza și care ulterior conduce la călcarea legii.

Iluzia ultimei sanse: 18. Probabilitatea caderii – Sorin Petrof from londonro.org on Vimeo.

 

Advertisements
Comments
  1. spartan says:

    Evul mediu adventist sau istoria se repetă! Citiți aici despre evoluția adventismului în cei 170 de ani de existență http://www.adventomania.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=151:evul-mediu-adventist&catid=39:trimestrul-i-2013&Itemid=13

  2. Damarys says:

    Superb! Este ca o gură de aer proaspăt pentru mintea mea, îmbâcsită de aerul care nu s-a mai oxigenat de zeci de ani. Lecţiile din Geneza 3 erau întotdeauna: ascultarea desăvârşită chiar şi în lucruri care par mici şi ”să nu stăm de vorbă cu vrăjmaşul”.
    Cred că imaginea despre Dumnezeu este un factor determinant şi modelator pentru toată experienţa noastră religioasă (şi nu numai). Însă nu m-am gândit că a fost decisiv şi pentru căderea primilor oameni.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s