Archive for March, 2013

23. Răscumpărarea prin muncă

Posted: March 30, 2013 in Rezumate

Care era agenda fiului? Instinctul de conservare este suficient de persuasiv pentru a-l determina să ia cea mai radicală decizie: întoarcerea. Atât de disperată era situația încât singura soluție era revenirea la origini. Nu e vorba de curaj ci de lașitate – tânărul n-a avut curajul moral de a-și înfrunta soarta, de a găsi o altă soluție. Pentru el, casa, tatăl, familia sunt doar niște mijloace pentru a-și astâmpăra foamea. Decizia n-a fost una rațională ci profund instinctuală. Iar instinctul poate genera orice fel de stratagemă pentru a-și împlini nevoia. Chiar motivații religioase! Stratagema tânărului de a se strecura în familie prin ușa de serviciu este teribilă.

Se deschide o perspectivă deloc comfortabilă asupra motivațiilor noastre. Omul e dispus la orice pentru a-și asigura supraviețuirea; îL va folosi și pe Dumnezeu în acest scop. De ce ne întoarcem la Dumnezeu? De ce avem nevoie de religie? Câteva posibile explicații: a) comfort psihic/emoțional; b) mântuire; c) evitarea pierzării; d) avantaj social; e) ne naștem așa; f) evadare din cotidian. Acestea pot fi stratagemele prin care ne întoarcem acasă. Diferența între fiu și noi este colosală; el știa de unde a plecat, noi nu știm. La noi se aplică descrierea lui Isaia (53), “rătăceam cu toții ca niște oi”, adică bâjbâiala este ontologică; e mult mai dificilă deoarece noi nu avem niciun reper.

(more…)

22. Mistificarea pocăinței

Posted: March 23, 2013 in Rezumate

De ce s-a întors fiul acasă? Răspunsul clasic este acesta: pentru că s-a pocăit, s-a schimabat, a devenit un om nou. Ce l-ar determina pe cineva sa facă asta? O raționalizare a condiției prezente, o filozofare pe tema sensului vieții? Paradoxal, doar instinctul este mecanismul care poate declanșa interogații existențiale. Aparent, instinctul de conservare rămâne singura șansă pentru a ne reevalua condiția, altfel nu găsim argumente raționale pentru întoarcere. Fiul știa ce-l așteaptă acasă. Deja putea vizualiza scena; din acest motiv el nu mizează pe elementul surpriză, pentru că nu putea fi vorba de vreo surpriză.

Lumea secolului I era foarte prezivibilă si ușor de anticipat. Ținta fiului este să reușească să ajungă la tatăl, să fie primit în audiență ca să poată pleda cauza. Dar dacă pană la Dumnezeu te mănâncă sfinții, ca sa ajungi la tatăl trebuie să supraviețuiesti cerberilor comunității. Întotdeauna clanul, comunitatea, biserica sau colectivitatea s-a impus ca interfață și purtătoare de cuvânt a divinității. Vox populi, vox Dei! Individul are nevoie de călăuză, mediator sau interpretare astfel se rătăcește, nu-L poate găsi pe Dumenzeu. Doar mulțimea n-are dileme și dubii cu privire la voia lui Dumnezeu și de aceea te și întâmpină ca să-ți comunice decizia sau verdictul. Iar în secolul I, exista o ceremonie sfecifică prin care se comunica verdictul comunității: kazzazah.

(more…)

21. Pierduți în istorie

Posted: March 16, 2013 in Rezumate

Dacă n-avem explicație pentru rebeliunea fiului atunci poate găsim una pentru revenirea sa. Ce l-a determinat să se întoarcă acasă? Experiența porcină a avut darul să concretizeze ideea abstractă a căderii. Revelația a venit prin guițatul unui porc. Alienarea tânărului e totală, definitivă: tatăl, fratele, rudele, clanul, prietenii, stăpânul, cu nici unul nu mai poate comunica. Însă bomboana de pe colivă este pusă când tânărul descoperă că și colegii lui porcii îl evită; porcul i-a întors spatele datorită segregării culinare. Fiul e singur, înfometat iar porcul și roșcova sunt cele două memoriale ale căderii. Doar acum căderea este concretă, vizibilă, reală. “Festivalul Căderii în Păcat” (ca să folosesc expresia spumoasă a unui blogger anonim) era în deplină desfășurare unde chiorăitul mațelor este acompaniat de grohăitul porcilor.

Cu toate acestea, tânărul are un avantaj – știe de unde a plecat și unde a ajuns. Având termen de comparație își poate evalua destul de realist circumstanțele. Știe că “la început n-a fost așa” iar amintirile vieții anterioare, nu doar că-l culpabilizează dar îl și responsabilizează. Dacă nu ceea ce este dar ceea ce-a fost sau ce-ar pute fi îl obligă cumva să-și reevalueze condiția și să ia o hotărâre. Însă ce te faci cu cei care n-au asemenea termeni de comparație, care s-au născut înstrăinați și care n-au gustat niciodată o roșcovă? Omul prin condiția lui n-are niciun termen de comparație: s-a născut în afara Edenului și nu știe cum a fost la început. Nu ne-am născut cu regrete și nici nu căutăm calea care duce înapoi spre casă, pentru că suntem pierduți în istorie…

(more…)

20. Dansând cu tigrii

Posted: March 9, 2013 in Rezumate

Rebeliunea fiului este pripită și gratuită. N-are caracterul unui protest sau nuanțele unei dizidențe față de un sistem represiv și totalitar. Fiul cel mic n-are diferențe ideologice ireconciabile cu tatăl său care fac conviețuirea imposibilă, în genul tandemului Trotski – Stalin. Gestul fiului nu este un protest ci o rebeliune, o auto-exilare, o respingere a realității și refugiere în imaginar. Optează pentru independență totală dar, eventual, sponsorizată de tatăl său! Rebeliunea fiului nu este principială ci instinctuală; nu vizează anumite idealuri ci se reduce la nevoile fiziologice. Cu alte cuvinte, este o întoarcere la baza piramidei trebuințelor sociale a lui Maslow.

Psihologul Abraham Maslow a oferit o schemă simplificată a dinamicii vieții chiar în forma unei piramide. De la trebuințele fiziolofice aflate la bază spre cele transcendte aflate la vârf, viața omului este o continuă luptă pentru auto-depășire. Ideea lui Maslow este că nu poți sări la vărf dacă n-ai parcurs etapele anterioare. Câți boschetari ajung sus? Conform lui Maslow, nici unul pentru că este imposibil. Numai pe satisfacerea nevoilor fiziologice se poate clădi etajul superior. În ciuda statutului privilegiat, fiul tot la baza piramidei era cantonat. Nu depășise nivelul trebuințelor fiziologice: hrană, băutură, sex, adăpost, îmbrăcăminte, etc. Refugierea tânărului la baza piramidei spune ceva despre mecanismele instinctuale ale individului și rolul lor în dezvoltarea sau destrămarea ființei.

(more…)

19. Ieșirea din Eden

Posted: March 2, 2013 in Rezumate

Fiul ce mic a plecat de-acasă, într-o țară îndepărtată. Din acest moment se declanșează, vizibil, alienarea. Dezrădăcinarea, decuplarea individului de origini și adaptarea la un stil de viață alternativ se numește alienare. “La început a fost familia…” – “La început a fost Edenul…”.   De fapt, ce-a fost la început? Isus vorbește despre o stare originară (“la început n-a fost așa…”) de la care omenirea s-a abătut. Teologii denumesc această nouă orientare, “căderea”. Adam și Eva au căzut, fiul risipitor a căzut, noi suntem căzuți. Conjugarea religioasă a verbului “a cădea” presupune un evenimet total, ireversibil, definitiv, ontologic. Cela patru teze, clasice, augustiniene, nu fac altceva decât să confirme această supoziție. Problema e că expresia nu apare niciodată în Biblie în contextul gestului celor doi. Actul lor nu este calificat drept cădere ci doar sugerat ca neascultare. Păcatul, ca expresie, apare doar în Geneza 4 atunci când Cain este ispitit să-și ucidă fratele. Biblia vorbește însă despre “intrarea” păcatului în lume și nu de căderea în păcat.

Care-i diferența dintre “cădere” și “intrare”? Căderea presupune o stare anterioară, originară, elevată pe care individul eșuează s-o mențină; Intrarea, pe de altă parte sugerează apariția fortuită sau premeditată a unui eveniment – individul a permis accesul din varii motive: ignoranță, neîncredere, curiozitate, neatenție, rea credință, etc. Pare doar o chestiune de semantică însă e mai mult de atât. Adam și Eva au fost creați inocenți însă n-au dobândit instant maturitatea și experiența vieții. Pot fi asemănați cu niște copii, fără experiență, neîncercați, curioși, creduli, rebeli dar cu potențial de a deveni maturi, experimentați, responsabili, disciplinați, precauți, etc. dacă ar fi acceptat planul divin. Însă au ucis din fașă orice perspectivă atunci când s-au crezut mai deștepți ca Dumnezeu. Semantic și ontologic, în Eden n-a avut loc o cădere ci o abatere fundamentală. Etimologic vorbind, “păcat” înseamnă ratarea, abaterea de la țintă. Cei doi au ratat ținta.

(more…)