19. Ieșirea din Eden

Posted: March 2, 2013 in Rezumate

Fiul ce mic a plecat de-acasă, într-o țară îndepărtată. Din acest moment se declanșează, vizibil, alienarea. Dezrădăcinarea, decuplarea individului de origini și adaptarea la un stil de viață alternativ se numește alienare. “La început a fost familia…” – “La început a fost Edenul…”.   De fapt, ce-a fost la început? Isus vorbește despre o stare originară (“la început n-a fost așa…”) de la care omenirea s-a abătut. Teologii denumesc această nouă orientare, “căderea”. Adam și Eva au căzut, fiul risipitor a căzut, noi suntem căzuți. Conjugarea religioasă a verbului “a cădea” presupune un evenimet total, ireversibil, definitiv, ontologic. Cela patru teze, clasice, augustiniene, nu fac altceva decât să confirme această supoziție. Problema e că expresia nu apare niciodată în Biblie în contextul gestului celor doi. Actul lor nu este calificat drept cădere ci doar sugerat ca neascultare. Păcatul, ca expresie, apare doar în Geneza 4 atunci când Cain este ispitit să-și ucidă fratele. Biblia vorbește însă despre “intrarea” păcatului în lume și nu de căderea în păcat.

Care-i diferența dintre “cădere” și “intrare”? Căderea presupune o stare anterioară, originară, elevată pe care individul eșuează s-o mențină; Intrarea, pe de altă parte sugerează apariția fortuită sau premeditată a unui eveniment – individul a permis accesul din varii motive: ignoranță, neîncredere, curiozitate, neatenție, rea credință, etc. Pare doar o chestiune de semantică însă e mai mult de atât. Adam și Eva au fost creați inocenți însă n-au dobândit instant maturitatea și experiența vieții. Pot fi asemănați cu niște copii, fără experiență, neîncercați, curioși, creduli, rebeli dar cu potențial de a deveni maturi, experimentați, responsabili, disciplinați, precauți, etc. dacă ar fi acceptat planul divin. Însă au ucis din fașă orice perspectivă atunci când s-au crezut mai deștepți ca Dumnezeu. Semantic și ontologic, în Eden n-a avut loc o cădere ci o abatere fundamentală. Etimologic vorbind, “păcat” înseamnă ratarea, abaterea de la țintă. Cei doi au ratat ținta.

Care era ținta? “Creșteți, înmulțiți-vă și stăpâniți pământul” (Gen.1,28). Care era rostul acestui “creșteți”? Nu doar aspectul reproductiv este vizat în spiritul acestui imperativ dar și dezvoltarea pe toate planurile: intelectual, emoțional, mental, spiritual. Prin aceste trei imperative se definește ținta. Ce s-a ales de acest deziderat? Omul a ratat “creșterea” prin incidentul de la pom. Ulterior, a reușit să se adapteze dar nu a dobândit maturitatea. În schimb, a dobândit în timp diverse abilități, tehnici, strategii, mecanisme – fizice, intelectuale, sociale, dar a rămas blocat în Eden, holbându-se la pom. Până-n ziua de astăzi omul este confuz în privința binelui și răului; n-a depășit momentul Eden. Gestul lui Cain s-a perpetuat și reactualizat de-a lungul secolelor sub cele mai grosiere și subtile forme posibile.

Omul n-a crescut, în schimb s-a înmulțit nespus și violează pământul. Are atitudinea nu a unui prădător în căutarea formei de subzistență ci a unui virus: se înmulțește exponențial, consumă toate resursele iar apoi distruge mediul. Omul este plaga acestui pământ, pe care-l va și distruge într-un final. Nu Dumnezeu distruge pământul, El vine să recupereze ce mai poate fi recuperat. Omului i s-a interzis accesul la pomul vieții; fără dobândirea experienței necesare prin interacțiunea corectă cu pomul cunoștinței, accesul la pomul vieții ar fi perpetuat la infinit această anomalie. În consecință, omul trebuia să moară, o perspectivă benefică în cele din urmă. Moartea este consecința naturală a păcatului care a fost lăsat să intre. Omul a respins maturizarea și s-a înfipt în pom, dorind să scurt-circuiteze traseul. A vrut să fie ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Șarpele avea dreptate: doar Dumnezeu cunoaște binele și răul iar acum omul s-a încărcat de această povară.

Omul n-a apucat să-l cunoască pe Dumnezeu și a părăsit Edenul cu o imagine deformată, imagine care l-a bântuit mereu și care stă la baza eșecului uman. Nu mai există cale de întoarcere în Eden: pomul cunoștinței a fost compromis iar pomul vieții este interzis. Cu toate acestea, paradoxal, ieșirea din Eden reprezintă cea mai revoluționară decizie: atunci s-au pus bazele pentru recupererea și refacerea omului. Omul trebuia să părăsească imaginarul și să se integreze în real. Chiar dacă realul însemna muncă, suferință, efort, dramă, moarte, aceasta era singura cale. Omul trebuia să înfrunte realitatea acestei lumi și să iasă biruitor în lupta cu forțele pe care le-a declanșat. Trebuia să facă pasul din pre-istorie în istorie, din imaginar în real. Curios este că religiile promovează, în esență, evadarea din istorie, predicând și promovând strategii de evadare din real și întoarcerea în imaginar. Însă drumul este blocat și nu ne mai putem întoarce la “vârsta de aur” a lumii.

Dacă o religie predică și insistă asupra devalorizării lumii prezente în favoarea unei realități transcendente asta se numește evadarea din istorie, refuzul de a părăsi Edenul. De-a lungul timpului fiecare sinteză religioasă a încercat refacerea proiectului edenic: o enclavă în care credincioșii să traverseze cât mai repede și în siguranță istoria pentru a se integra în cealaltă realitate. Această realitate nu e decât o reactualizare a condițiilor edenice: un loc al existenței bucolice, simple, naturale, organice unde oamenii trăiesc ca zeii și în comuniune cu zeii; sacrul și profanul nu sunt separate iar inocența și transparența sexuală sunt virtuțile originare (“erau goi și nu le era rușine”); perfecțiune biologică, abundență, natura copleșind oamenii cu bogățiile sale fără a solicita niciun efort, eră a plenitudinii, materializarea terestră a marii unități primordiale. Adică viața veșnică!

Fericiții dinanite de istorie n-aveau nici cea mai mică ideea de necazurile aduse de civilizație; inegalitatea economică, socială și politică le era necunoscută, la fel și ipocrizia, minciuna, corupția și lăcomia secretate de o societate bolnavă: “Primul om care, împrejmuind un teren, s-a încumetat să spună acesta este al meu și care a găsit oameni destul de proști să-l creadă a fost adevăratul întemeitor al socității civile. De câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii și orori ar fi scutit omenirea cel care, scoțând țărușii sau astupând șanțul, ar fi strigat semenilor săi: ‘Feriți-vă să-l ascultați pe acest impostor; sunteți pierduți dacă uitați că roadele sunt ale tuturor și că pământul nu este al nimănui’”. (Jean-Jacques Rousseau, Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni, 1755). Cain a fost fondatorul primei civilizații (cetate, păstorit, metalurgie, arte, bigamie, violență): oamenii și-au pierdut inocența și s-au civilizat. Paradoxal, tocmai această transformare a constituit preludiul potopului, adică germenii dispariției civilizației.

Comunismul, în esență, a încercat recuperarea vârstei de aur și refacerea Edenului; un Eden secular dar totuși un Eden: o societate nouă, un om nou, o natură transformată. O interpretare și actualizare seculară a intenției originare din Gen.1,28. Însă odată ieșit din Eden nu te mai poți întoarce acolo; cel puțin nu în forma originară. Omul va încerca permanent să recupereze condiția primordială chiar dacă nu știe exact ce presupune asta. Astăzi, știința și tehnologia sunt mecanismele prin care se încearcă refacerea Edenului: calitate îmbunătățită a vieții, depășirea anomaliilor biologice, prelungirea vieții, regresia bătrâneții, transformarea naturii, refacerea condițiilor inițiale, echilibrul ecologic, etc.

Însă în Eden, indiferent de forma lui, nu te poți întoarce atâta vreme cât rămân nerezolvate cele două mari probleme ale omului: relația cu Dumnezeu și aproapele. Alienarea față de Dumnezeu și aproapele reprezintă esența păcatului originar. Datorită acestei alienări. protopărinții au ieșit din Eden, Cain din famile iar fiul din casa tatălui. Ori de câte ori aceste relații se compromit are loc reeditarea actului din Eden: IEȘIREA! Aceste două probleme au rămas nerezolvate până-n ziua de astăzi. Religia și Politica au fost mereu invocate ca soluții însă mereu au eșuat. Doar Isus a fost Cel care propus o altă soluție, cea mai radicală posibilă: METANOIA!

01 Mar 2013: Iluzia ultimei sanse: 19. Iesirea din Eden – Sorin Petrof from londonro.org on Vimeo.

Advertisements
Comments
  1. adrian says:

    Ma intreb, calatoria post-edenica a omului e cu final deschis? Ori ne e sortit sa tintim gresit orice am intreprinde? Pe de alta parte, dezolantele ricoseuri din trecut, ar putea inocula in subconstient o persistenta unda de fatalitate. Dar daca ricoseul se defineste post-factum ca stadiu incipient in vederea nimeririi tintei?.

  2. spartan says:

    Nu am mai auzit de la nimeni ideea că ceea ce au făcut părinții primordiali nu înseamnă păcat ci doar neascultare sau deviere de la țintă. Dar mi se pare logică explicația dată și mă ajută să îl văd pe Dumnezeu cu alți ochi.
    Referitor la perioada post-edenică am câteva nedumeriri, izvorâte chiar din paginile Bibliei:
    – cum au ajuns într-o perioadă de doar de vreo 20 de ani să domesticească animale și să cultive grâne? Pentru ce, dacă se presupune că pământul era în stare să le ofere hrana necesară. Și cum de au reușit așa de ușor să dobândească abilitățile necesare?
    – cine putea să îl omoare pe Cain, dacă rămăseseră doar 3 persoane pe fața pământului?
    – cine erau „fetele oamenilor” pe care le-au plăcut „fii lui Dumnezeu”?

    Personal mă îndrept spre explicația lui Edi cu „homo divinus”, adică Adam și Eva au fost creați de Dumnezeu în grădina Eden, dar pământul era deja populat de „homo sapiens” care ajunseseră deja să formeze o civilizație cu legi funcționale și care trecuseră deja de la stadiul de vânători-culegători la cel de agricultori și păstori.
    Mi se pare prea bruscă trecerea de la Eden la stadiul de agricultori experimentați.
    Ce părere aveți?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s