20. Dansând cu tigrii

Posted: March 9, 2013 in Rezumate

Rebeliunea fiului este pripită și gratuită. N-are caracterul unui protest sau nuanțele unei dizidențe față de un sistem represiv și totalitar. Fiul cel mic n-are diferențe ideologice ireconciabile cu tatăl său care fac conviețuirea imposibilă, în genul tandemului Trotski – Stalin. Gestul fiului nu este un protest ci o rebeliune, o auto-exilare, o respingere a realității și refugiere în imaginar. Optează pentru independență totală dar, eventual, sponsorizată de tatăl său! Rebeliunea fiului nu este principială ci instinctuală; nu vizează anumite idealuri ci se reduce la nevoile fiziologice. Cu alte cuvinte, este o întoarcere la baza piramidei trebuințelor sociale a lui Maslow.

Psihologul Abraham Maslow a oferit o schemă simplificată a dinamicii vieții chiar în forma unei piramide. De la trebuințele fiziolofice aflate la bază spre cele transcendte aflate la vârf, viața omului este o continuă luptă pentru auto-depășire. Ideea lui Maslow este că nu poți sări la vărf dacă n-ai parcurs etapele anterioare. Câți boschetari ajung sus? Conform lui Maslow, nici unul pentru că este imposibil. Numai pe satisfacerea nevoilor fiziologice se poate clădi etajul superior. În ciuda statutului privilegiat, fiul tot la baza piramidei era cantonat. Nu depășise nivelul trebuințelor fiziologice: hrană, băutură, sex, adăpost, îmbrăcăminte, etc. Refugierea tânărului la baza piramidei spune ceva despre mecanismele instinctuale ale individului și rolul lor în dezvoltarea sau destrămarea ființei.

Omul este o ființă preponderent instinctuală. Fără instincte nu poate supraviețui dar în mare parte este controlat de ele. Sunt atât de eficient motivatoare încât pot manipula și rațiunea pentru legitimizarea unui anumit act. Omul preferă liberalizarea instinctelor și nu reglementarea lor prin mecanisme raționale, morale sau sociale. Însă numai în criză sau situații excepționale omul dovedește exact din ce este făcut: “țărână” – nu în sens prototipal sau anatomic ci ca trăsătură arhetipală: animalitate, mortalitate, efemeritate. Instinctul nu trebuie reprimat dar nici idealizat; Isus propune altă soluție – controlul. Postul din pustie a fost un tur de forță pentru militarea în această direcție. Iar imperativele din Predica de pe Munte (Matei 5,21.22.27.28) sunt exemple de exerciții ale auto-controlului.

Instinctul este spontan, automat, irezistibil, natural, coercitiv și circumstanțial. Este în mare măsură ca personajul Richard Parker din filmul, The Life of Pi. Doar că Richard Parker este numele unui tigru. Pentru o vreme trebuie să-l hrănești pentru a nu fi devorat de el iar la un moment dat chiar reușești să conviețuiești cu el, eventual să-l controlezi prin anumite mecanisme. Însă tigrul nu poate fi îmblânzit niciodată, nu-ți va fi recunoscător pentru grija care i-o porți și nu va deveni pisică. Va rămâne mereu un prădător. Creștinii au iluzia că printr-o serie de mecanisme spirituale (post, rugăciune, studiu, reprimare, izolare, etc.) pot “înfometa” tigrul atât de mult încât acesta chiar devine inofensiv (vezi Nicușor Ghițescu și terapia de șoc prin “înfometarea” naturii pământești).

Însă după zeci de ani de credință, creștinul descoperă, spre stupoarea lui, că Richard Parker este bine, sănătos și mai potent ca oricând, că instinctele nu mor niciodată și că te pot “ataca” sau “trăda” exact când ți-este lumea mai dragă (vezi David, Moise, Ilie, Iosif). Dumnezeu nu schimbă sau recalibrează instinctele sau natura telurică a omului; Dumnezeu se ocupă de minte, rațiune și principii ca să-ți ofere o modalitate de a controla aceste mecanisme naturale, organice. Pavel nu vorbește de moartea instinctelor ci despre moartea omului vechi, suma unor mentalități și practici eronate. Imperativul, “socotiți-vă morți față de păcat” vizează o atitudine a minții și nicidecum o eradicare sau castrare a naturii pământești. Vom conviețui cu această natură până la transformarea tututror lucrurilor la revenirea lui Hristos (vezi 1Cor.15).

Omul a fost creat din țărână, ca și animalele, dar a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dumnezeu a plasat în natura umană instinctele ca mecanisme de supraviețuire dar și rațiunea ca factor de decizie și control. Un sistem echilibrat, un fel de “check and balance” pentru o funcționare optimă în care ambele vâsle trag în aceeași direcție. Dar șarpele, mai “înțelept” din toate animalele, știa exact în ce consta secretul. Ispitirea de la pom este extrem de profundă: șarpele a folosit instictul pentru a întuneca rațiunea iar rațiunea pentru a justifica instictul. S-a jucat cu ambele registre și le-a dereglat complet. Aceasta e secvența: gustul (instictul) este singurul mijloc prin care se poate obține iluminarea (rațiunea); cu alte cuvinte, rațiunea are nevoie de un șoc instinctual pentru a funcționa la maxim. Șarpele tocmai vânduse prima pastilă de ecstasy!

Drogul funcționează pe același principiu edenic: ca să intri într-o stare superioatră a minții este necesară o intoxicare temporară a trupului. De fapt, instinctul folosește rețiunea pentru a-și justifica nevoia. Niciun păcat nu este 100% instictual sau rațional ci un amestec curios în care, totuși instinctul deține preeminența. Ce este păcatul însă? Depășind terminologia abstractă, de lemn, pe care toți o folosesc dar nimeni n-o înțelege, în esență, păcatul este un dezechilibru fundamental. Are originea într-o viziune alterată despre Dumnezeu și se manifestă ca o indulgență ontologică față de propria noastră ființă. Noi suntem centrul iar totul trebuie să graviteze în jurul nostru. Nu instinctele sunt problema; ele nu sunt decalibrate însă rațiunea este viciată iar mentalitățiile sunt deformate.

Conform definiției din parabolă, “căderea” sau “intrarea” păcatului conduce inevitabil la o irosire iremediabilă a ființei și vieții. Omul va “cheltui” tot! Exact ca un dependent de droguri care pentru a-și satisface trebuința fiziologică irezistibilă va cheltui, la propriu și la figurat, tot ce are. Sau, pentru a-și atinge obiectivul, din contră, nu va cheltui nimic, ca în cazul fratelui mai mare!    Care este obiectivul? Satisfacția de sine. Ce înseamnă asta? Nimeni nu știe! Prin exemplul celor doi frați Isus prezintă căderea în două versiuni: poate fi vulgară sau decentă. În versiunea vulgară, instinctele sunt idealizate și idolatrizate; în varianta decentă, aceleși instincte sunt reprimate și demonizate. Însă în ambele variante, Isus este foarte explicit: problema este aceeași – devi sclavul acestor instincte (John Kellogg, Plain Facts About Sexual Life (1877) vs Hugh Hefner, Payboy Magazine (1964): reprimare vs liberalizare, ambele fiind extreme).

Isus nu intră în detalii în legătură cu viața destrăbălată a fiului risipitor. Există o curiozitate perversă în a afla detalii picante. Se urmărește vizualizarea scenelor cu secvențe dubioase. Demersurile “miliției etice” cu ocazia întâlnirilor de comitet în care investigarea unui adulter conducea inevitabil și invariabil la reconstituirea imaginară a scenei, reflectă natura instictuală a sfinților. Aceștia n-ar viziona un film pornografic pe considerente exclusiv morale dar pot savura, nedisimulat, o copie conceptuală realizată de niște bieți amatori. Însă Isus insistă asupra episodului cu porcii. Ar fi putut reda dimensiunile abisului sub alte forme dar de ce ar alege porcul ca simbol al pierzării? Nu, porcul nu este simbol al pierzării ci condiția subumană, animalică la care ajunge tânărul.

Porcul n-a fost ales ca imagine a catastrofei, doar pentru că era considerat necurat iar evreii ar fi fluierat a pagubă. Unii creșteu porci dar nu pentru consum ci pentru business iar când e vorba de business, chiar și porcul devine kosher. Isus vrea să spună altceva: tânărul risipitor plonjase într-o condiție inferioară, chiar și nefericitului animal. Omul poate raționaliza condiția în care se află, animalul nu. Acesta nu știe că este animal însă omul întotdeuna va ști când încetează să mai fie om. Asta l-a șocat eventual pe fiu, revelația ca acum face parte din regnul animal dar cu o treaptă mai jos ca porcul. Paradoxal, nu rațiunea l-a ajutat să spargă acest cerc vicios ci cel mai puternic instict, foamea! E vreo legătură este între postul lui Isus, foametea fiului risipitor și “pofta” protopărinților noștri?

08 Mar 2013: Iluzia ultimei sanse: 20. Dansand cu tigrii- Sorin Petrof from londonro.org on Vimeo.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s