22. Mistificarea pocăinței

Posted: March 23, 2013 in Rezumate

De ce s-a întors fiul acasă? Răspunsul clasic este acesta: pentru că s-a pocăit, s-a schimabat, a devenit un om nou. Ce l-ar determina pe cineva sa facă asta? O raționalizare a condiției prezente, o filozofare pe tema sensului vieții? Paradoxal, doar instinctul este mecanismul care poate declanșa interogații existențiale. Aparent, instinctul de conservare rămâne singura șansă pentru a ne reevalua condiția, altfel nu găsim argumente raționale pentru întoarcere. Fiul știa ce-l așteaptă acasă. Deja putea vizualiza scena; din acest motiv el nu mizează pe elementul surpriză, pentru că nu putea fi vorba de vreo surpriză.

Lumea secolului I era foarte prezivibilă si ușor de anticipat. Ținta fiului este să reușească să ajungă la tatăl, să fie primit în audiență ca să poată pleda cauza. Dar dacă pană la Dumnezeu te mănâncă sfinții, ca sa ajungi la tatăl trebuie să supraviețuiesti cerberilor comunității. Întotdeauna clanul, comunitatea, biserica sau colectivitatea s-a impus ca interfață și purtătoare de cuvânt a divinității. Vox populi, vox Dei! Individul are nevoie de călăuză, mediator sau interpretare astfel se rătăcește, nu-L poate găsi pe Dumenzeu. Doar mulțimea n-are dileme și dubii cu privire la voia lui Dumnezeu și de aceea te și întâmpină ca să-ți comunice decizia sau verdictul. Iar în secolul I, exista o ceremonie sfecifică prin care se comunica verdictul comunității: kazzazah.

Această ceremonie se iniția în două situații: când un tânăr se căsătorea cu o femeie imorală sau când tânărul își risipea moștenirea printre neamuri. Când Isus menționează în discuție porcul o face nu doar pentru a indica adâncimea căderii, disperarea situației dar mai ales statul indezirabil. În ce consta ceremonia? Când parvenea zvonul că tânărul este aproape să intre în sat, mulțimea îl întâmpina cu un ulcior mare din lut pe care-l spărgea în fața lui; apoi declara implacabil, “cutare și cutare este dezrădacinat și nu mai are nicio legătură”. Cioburile împraștiate pe jos erau un memorial al alienării și alterării iremediabile a relațiilor dintre tânăr și familie, clan, comunitate. După acest moment public nimeni, niciodată, nu-i mai vorbea fiului: respingerea era totală, definitivă.

Kazzazah n-a rămas limitată geografic și cultural doar la Palestina secolului I. Și nici n-a fost o invenție orientală a vremii; este atitudinea specifică colectivității față de minoritari, dizidenți, eretici. Comunitatea trebuie să se delimiteze public față de cel care deviază de la linia partidului; nu ne mai reprezintă, a intinat nobilele idealuri, ne-a stricat imaginea în afară, a trădat încrederea cu care a fost învestit, nu mai este vrednic de comuniunea cu noi. Biserica a știut mereu cum să-și atragă noi membri dar niciodată n-a fost în stare să-i păstreze pe cei care au alunecat în periferic. Excluderea, ca măsură disciplinară și ceremonie publică, este cea mai traumatizantă experiență din care unii nu-și mai revin niciodată. Biserica simte nevoia, ocazional, să se auto-purifice, să se deratizeze de paraziții care o subminează moral sau teologic. După aceea, revine la starea pură!

Iluzia purității bisericii nu doar că e contra-productivă dar e și contra-evanghelică. Uniformitatea în gândire și practică nu reflectă nici scopul și nici planul lui Dumnezeu; mai degrabă e marca ideologiilor. Isus n-a murit pentru că omul păcătuise doctrinar, ritual, ceremonial sau ideologic față de Dumnezeu. Isus a murit pentru că omul era alienat de Creator și de semeni iar tocmai această reconciliere a fost vizată de gestul Său radical. Pavel este foarte explicit în această privință: “Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări. (2 Corinteni 5:19) Biserica nu este chemată să elibereze pașapoarte de bună purtare; este chemată să-i ajute pe oameni, în ciuda condiției lor.

Fiul știa ce-l așteaptă acasă, n-are iluzii că va fi primit cu entuziasm și nici nu crede că gestul lui va putea fi iertat sau trecut cu vederea. Nu poate miza pe harul tatălui sau pe acceptarea comunității; astfel de atitudini ar fi fost total contra-culturale și absolut imposibile. Precizarea din versetul 17: “și-a venit în fire” este extrem de sugestivă dar generatoare de confuzii. Exegetic vorbind, fraza sună cam așa: “în sine a ajuns…” (“eis heauton de elthōn”) Ce înseamnă asta? Poate însemna orice, de la faptul că și-a revenit și până la ideea că a pus la cale un plan de supraviețuire. Iar ceea ce urmează în narațiune nu face decât să confirme că fiul pusese la cale un plan de reintegrare în sânul comunității. De aceea inventează o poveste emoțională cu iz manipulativ.

Problema e că avem un sistem de interpretare viciat datorită condiționării culturale și doctrinare. Citim parabola prin filtrele preconcepțiilor și mentalităților care ne guvernează. Mesajul biblic nu trebuie expus imperialismului cultural, adică forțarea textului să vorbească aceeiași limbă ca a noastră. Mesajul biblic transcende cultura din care provine dar forma în care mesajul a fost îmbrăcat rămâne totuși condiționată de cultura antică. Contextul este foarte clar și are următoarele componente: o societate rurală din Orientul Mijlociu al secolului I, o cultură patriarhală, etnocentrică, rituală, o limbă care nu se mai vorbește (aramaica), o mentalitate maniheistă, tribală. Limba poate reușim s-o traducem însă cultura vremii este imposibil.

Parabola fiului risipitor este precedată de alte două parabole: oaia pierdută și banul rătăcit. De fapt textul afirmă că Isus le-a spus o parabolă, nu mai multe. O singură narațiune formată din trei secvențe. În primele două, oaia și banul sunt elemente pasive: altcineva, păstorul și femeia, trebuie să inițieze acțiunea de recuperare a bunului pierdut. Problema apare în a treia secvență, când, aparent, tatăl este elementul pasiv iar fiul e cel care declanșează mecanismul de recuperare. Ce se întâmplă, de ce ritmul este rupt prin această deplasare fundamentală a accentului? Aparent fiul s-a întors acasă singur, fără niciun ajutor, oaia și banul nu. Este vorba de-o “evoluție” a conștienței de sine? Banul e amorf, nu știe că-i pierdut; oaia are insticte, simte că-i ratăcită, deci behăie însă fiul e la alt nivel, e rațional deci poate să-si poarte singur de grijă, se întoarce voluntar acasă.

În sec.V a existat o controversă celebră între Augustin, episcop de Hippo și Pelagius, un călugăr britanic. Controversa era centrată în jurul acestei probleme: se poate întoarce omul la Dumnezeu, singur, din proprie inițiativă, fără ajutor divin? Augustin, ‘inventatorul’ conceptului de “păcat originar”, susținea că datorită căderii omul nu mai este capabil să-și găsească drumul înapoi spre casă ci trebuie căutat de Dumnezeu; Pelagius, pe de altă parte, afirma că omului nu i-au fost afectate voința și capacitatea de a face binele, deci el se poate întoarce singur la Dumnezeu, fără asistență specială. Augustin promova un determinism ontologic, Pelagius un umanism radical. Adevărul e puțin mai nuanțat și nu poate fi șablonat într-o formulă definitiva, atotcuprinzătoare.

S-a întors fiul acasă? Răspunsul ar putea fi paradoxal dar singurul fidel cu narațiunea lui Isus: fiul s-a întors dar nu s-a întors! Avem de-a face cu o întoarcere geografică, nu cu una spirituală. El are o agendă concretă prin care vrea să evite alienarea definitivă și prin extensie pierzarea. Discursul pe care și-l pregătește seamănă foarte bine, ca formă și fond, cu reacția lui Faraon, amenințat cu extincția: “… Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru și împotriva voastră…” (Exod 10,17). Este același discurs manipulativ prin care se încearcă modificarea circumstanțelor prezente și oferirea de noi garanții. Fiul chiar și-a precizat și noul rol în nomenclatorul de funcții: argat, adică mai concret, muncitor calificat. Care e substratul acestei cereri? Pocăința? Părerea de rău? Fiul urmărește altceva: restituirea moștenirii prin muncă cinstită. Încearcă să-și plătească acceptarea!

22 Mar 2013: Ilusia ultimei şanse: 22. Mistificarea pocaintei – Sorin Petrof from londonro.org on Vimeo.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s