24. Eliberarea lui Dumnezeu

Posted: April 13, 2013 in Rezumate

A te întoarce la Dumnezeu în secolul I însemna convertirea la Iudaism. Dumnezeu nu putea fi perceput fără interfață iar Iudaismul era interfața oficială: “mântuirea vine de la Iudei”. Isus recunoaște preemineța Iudaismului în economia mântuirii. Evreii au parcurs ideologic, etapele principale ale evoluției conceptului de Dumnezeu: de la politeismul inclusivist, spre henoteismul de tranziție și până la monoteismul exclusivist. În contextul multiculturalismului greco-roman, monoteismul iudaic era catalogat ca o atitudine religioasă fundamentalistă, obscurantistă, exclusivistă. Însă Hinduismul cu cele 30 de milioane de zeități poate fi la fel de fundamentalist, obscurantism sau exclusivist.

Multiculturalismul are avantajele lui: respectul pentru fiecare tradiție culturală, lingvistică, religioasă, inclusivismul, egalitarianismul, etc. Însă pentru a realiza acest compozit social, în alchimia culturală trebuie impus relativismul ca ingredient de bază. Adevărul trebuie să fie relativ, fiecare are versiunea lui, narațiunea este personală, toată lumea are dreptate. Într-un asemnea mediu cultural pretenția că deți adevărul e privită cu suspiciune. Orice religie care se pretinde deținătoarea adevărului suprem, care se consideră suprerioară față de celelelte sinteze religioase, care promovează o viziune unică asupra lumii este considerată fundamentalistă.

Adevărul e că relativismul n-a omorât pe nimeni, fundamentalismul a făcut și face revagii. Și cu toate acestea, relativismul nu este o soluție. Multiculturalismul ca experiement social a eșuat: indivizii n-au devenit mai integrați, mai toleranți în sânul societății, din contră segregarea și exclusivismul sunt chiar mai evidente acum în ciuda unei poleieli multiculturale. Societatea occidentală este marcată de diviziuni, alienări, segregări, culmea, tocmai pentru că fiecare își promovează propria narațiune. Aceasta este noua monedă de schimb în relațiile inter-personale. Narațiunea personală devine etalonul suprem, criteriul absolut după care se evaluează celelalte narațiuni.

Care a fost secretul penetrării Creștinismului în societatea multiculturală greco-romană? Apostolii n-au predicat o nouă religie, aceasta ar fi fost acceptată cu ușurință în pantheonul cultural roman, în cel mai relativist spirit al vremii; apostolii au predicat narațiunea, cu articol hotărât și nu doar o nouă narațiune. Însă narațiunea era inclusivistă, deschisă și persuasivă pentru toate masele, culturile și religiile deoarece promova nu un sistem sau o sinteză ci o persoană. O narațiune centrată pe persoana unică a lui Isus. “Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la MIne pe toți oamenii”. (Ioan 12,32) Acest Isus, nu era doar un nou învățător, reformator, vindecător sau activist ci adevăratul Dumnezeu!

Problema monoteismului iudaic era condiționarea culturală. Promova imaginea unui divinități care semăna mai degrabă cu un despot oriental decât cu Dumnezeul cel veșnic. Iudaismul propovăduia un Dumnezeu local, etnocentric, exclusivist, patriarhal, misogin, intransigent, elitist. În esență era reprezentarea cocteilului de virtuți și vicii specific religiei iudaice și transferat, proiectat, asupra lui Dumnezeu. În acest context, Dumnezeu era evreu dar nu orice fel de evreu: bărbat, kosher, iudeu. Un asemenea Dumnezeu avea rază scurtă de acțiune și nu putea fi nici exportat dar nici importat spre sau de celelalte culturi. Era prizonierul unui popor, unei mentalități, unei religii; era blocat în Templul iudaic. Isus umblând pe străzile și văile Palestinei, hrănind, vindecând, învățând și binecuvântând mulțimile era parabola cea mai explicită a Dumnezeului care se plimba liber printre oameni, care nu mai era prizonierul nimănui.

Acesta perspectivă i-a îngrozit pe liderii iudei care au conștientizat concluzia logică a demersului lui Isus: Dumnezeu avea să fie liberalizat, universalizat, făcut disponibil tuturor. Avea să renunțe la cetățenia iudaică și să-și asume statutul de cetățean universal, necondiționat cultural, regional, lingvistic sau religios. Isus a promovat o imagine a Dumnezeului care a plecat în căutarea fiilor risipitori și care sunt blocați la porci sau acasă datorită unei imagini defectuase despre părintele din ceruri.

Traiectoria fiului cel mic, odată plecat de-acasă, era ușor de anticipat și orice ar fi putut s-o prezică însă audiența lui Isus era foarte curioasă cum va descrie Isus reacția tatălui. Nu se așteptau la surprize ci doar la o confirmare mai elaborată a preconcepțiilor lor religioase. Dacă tatăl din parabolă este Yahveh, atunci reacția Lui era destul de previzibilă pentru audiența secolului I: a) l-ar fi informat pe fiu, prinr-un rob, că s-a descalificat pentru totdeauna, că a trădat tot ce era mai scump în viață și că nu poate fi primit acasă în nicio circumstanță; b) eventual ar fi acceptat o întâlnire, dar mediată prin fratele cel mare în care i-ar fi comunicat în esență același lucru; c) l-ar fi acceptat ca argat dar ca fiu niciodată.

Acestea erau scenariile foarte probabile și previzibile pentru a ilustra reacția tatălui, audiența lui Isus simțindu-se foarte comfortabilă c-un asemenea deznodămând. Teologia iudaică era condiționată cultural iar binomul onoare/rușine stătea la baza tuturor relațiilor. La asta se adăuga și regula, “ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, pentru fiacre faptă există o plată/răsplată pe măsură, plus conceptul că iertarea, acceptarea, mântuirea, binecuvântarea trebuie câștigate prin eforturi personale și fapte bune. În concepția fariseică un suficient credit de presupuse fapte meritorii va anula orice debit de fapte rele. La fiu debitul era imens iar acum încerca să-și construiască un nou “credit history”.

Însă Isus alege cea mai improbabilă, imposibilă și contra-culturală imagine a lui Dumnezeu: nu a despotului oriental, a părintelui autoritar sau a gospodarului utilitar ci a unui tată normal pentru care iubirea față de fiul căzut transcende orice conveție socială, normă culturală sau tradiție comunitară. În mentalitatea religioasă a vremii tatăl din parabolă fusese cantonat într-o ipostază culturală pe care n-avea voie s-o depășească, era condiționat de așteptările, temerile și speranțele comunității. Însă Isus îl eliberează pe tată din aceste constrângeri și îi dăruiește dreptul de a-și accepta fiul așa cum este. Eliberarea tatălui constituie esența revoluției ideologice inițiate de Isus.

Tatăl din parabolă iese în întâmpinarea fiului, alergă spre el, îl îmbrățișează, îl acoperă cu haina sa, îi redă statutul de fiu acordându-i daruri încărcate de-un anume simbolism social (haina, inelul, sandalele), sacrifică vițelul cel îngrășat și organizează un mare ospăț. Toate acestea sunt imagini contra-culturale, în contradicție directă cu mentalitatea vremii. Deși audiența a rămas șocată de-o asemenea prezentare, în esență nu este nimic neobișnuit. Este doar imaginea normală a lui Dumnezeu; așa se raportează față de noi, așa este El. Dacă ni se pare neobișnuit este din cauză că am fost intoxicați cu o imagine greșită, străină, mitologică și care n-are nimic în comun cu adevărata reprezentare a lui Isus.

Fiecare religie a construit un templu, ca act suprem de devoțiune, însă nu ca mijloc de a-i conecta pe oameni cu Dumnezeu ci de a-L separa de public. Dumnezeu a fost izolat într-o cameră secretă, presupusă sfântă, inaccesibilă muritorilor de rând. Templul n-a fost o casă pentru toate poporele ci un fel de piramidă pentru comemorarea zeului. Într-o zi romanii au descoperit că Sfânta Sfintelor era goală, că templul era o formă, un nonsens, o farsă și l-au distrus. Însă Dumnezeu umbla liber prin imperiu atrâgând toți oamneii spre Sine. Dumnezeu trebuie eliberat din templu și lăsat să fie accesibil. Dacă n-o facem noi, o vor face alții, chiar cu prețul distrugerii templului nostru, teologic, denominațional, cultural.

12 Apr 2013: Iluzia ultimei sanse 24: Eliberarea lui Dumnezeu – Sorin Petrof from londonro.org on Vimeo.

Advertisements
Comments
  1. jony says:

    domnule Sorin ,dumneata pe unde predici?ca vad ca esti intr-o biserica si ii mai ai pe ascultatori sa le spui prostii si sa te si plateasca!esti tare, ce mai!

  2. adrian says:

    Toata consideratia pentru curajul de a prezenta lucrurile asa cum sunt.

  3. Jony Bullshit says:

    jony… probabil cuvantul “prostii” era intre ghilimele… nu de alta dar sunt multi (din ce in ce mai multi) care asculta nu doar cu urechea aia prin care intra si pe cealalta iese aceste “prostii” pe care le savureaza mai mult decat prosteala de care au parte si pe care o mai si platesc…

  4. foolfield says:

    Ce mai ramane relevant din compilatia numita formal `biblia`? Ma refer la VT+NT considerate inseparabile de catre conciliile bisericesti. Cat de fortata e aceasta inseparabilitate?

  5. Gili Antea says:

    Nu cred ca Dumnezeu a intentionat sa se faca “cetatean”evreu,ci conducatorii religiosi L-au tinut captiv.Mindria nationala si culturala au contribuit la izolarea adevarului despre Dumnezeu.Astazi suntem obsedati de aceiasi idee ca azs-ti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s