27. Iluzia întoarcerii

Posted: May 11, 2013 in Rezumate

Întoarcerea fiului risipitor nu este condiționată de dimensiunea geografică, literală. Acesta, deși întors, era încă pierdut. Nu de-o revelație materială avem nevoie pentru a ne întoarce la Dumnezeu ci de-o înțelegere spirituală a caracterului Său. “Evreii cer minuni iar Grecii înțelepciune” – se lamenta apostolul, însă acestea sunt insuficiente pentru a-L percepe pe Dumnezeu. Revelația este o acțiune unilaterală, verticală iar omul nu poate genera o asemenea experiență. Este atributul lui Dumnezeu și e singura cale prin care îL putem cunoaște. Fără revelație nu ne putem întoarce acasă iar fiul asta a înțeles.

Insistența că fiul a avut totuși meritul de a se întoarce devine bizară în contextul deconspirării planului său de integrare în familie folosind ușa de serviciu. Dacă totuși preferăm cuvântul merit atunci singurul merit al risipitorului a fost că s-a lăsat găsit! Deși pus față-n față cu oferta irezistbilă a tatălui a avut totuși libertatea de alegere: putea la fel de bine să joace cartea falsei umilințe, să nu accepte onoarea și să insiste pentru postul de muncitor necalificat. Adică să forțeze intrarea, să dicteze termenii de capitulare. Parabola ne spune altceva – fiul era pierdut și a fost găsit! (v.24)

În lumina acestei parabole sintagma, “ne întoarcem la Dumnezeu” devine suspectă și derutantă. Nu e o problemă de semantică ci una teologică. Omul acceptă să fie găsit și nimic mai mult. Ieșind din Eden omul și-a pierdut abilitatea de a-L percepe pe Dumnezeu. Relația sa cu divinitatea a devenit mijlocită iar interfațele utilizate au mistificat realitatea. Omul nu se întâlnea cu Dumnezeu ci doar cu o proiecție culturală, ideologică. Singura interfață autentică este Isus Hristos. Doar prin El, se restabilește legătura din Eden iar omul revine acasă. Isus a venit să ne caute și-și continuă căutarea până la sfârșit.

Din acest punct de vedere, fiul nu era cu nimic mai presus decât oaia sau banul în ce privește statutul. Isus a rostit o singură parabolă utilizând trei exemple: în toate se regăsește aceeași temă. Păstorul și femeia au plecat în căutarea bunului pierdut iar tatăl n-a făcut excepție de la această regulă. El plecase deja în întâmpinarea fiului când acesta a ajuns la marginea satului. Faptul că fiul se hotărăște să plece acasă nu trebuie confundat cu întoarcerea în sine. El nu s-a întors acasă ci doar s-a deplasat în interes de serviciu. Deplasarea geografică n-are nicio relevanță în privința întoarcerii.

Fiul a început să se întoarcă cu adevărat doar după ce tatăl i-a ieșit în întămpinare. Este primul aspect al procesului întoarcerii. Omul are nevoie de o revelație, de o descoperire care să aibă la bază identitatea lui Dumnezeu și disponibilitatea sa. “Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” – este argumentul biblic. Teama conduce la sclavie însă dragostea la înfiere. Pavel vorbește mult de înfiere ca noul statut al celui care acceptă oferta lui Dumnezeu. Ontologic suntem orfani, pierduți, căzuți, condiție moștenită de la părintele nostru biologic Adam.

Pavel vorbește despre un transfer, din Adam în Hristos, realizat prin credință și prin jertfa lui Isus. El a făcut ceea ce fratele mai mare a refuzat să facă: a venit să ne caute pentru a ne duce înapoi acasă. Isus este întâiul născut, în sens cultural nu existențial, fratele mai mare, singurul care are dreptul de răscumpărare, Cel care ne poate integra în familia lui Dumnezeu. Prin El suntem înfiați de Dumnezeu devenind copiii Săi. Acesta este al doilea moment din procesul întoarcerii, schimbarea statutului, din fii ai lui Adam în fii ai lui Dumnezeu. Iar acesta este un dar al lui Dumnezeu, nu o realizare a noastră.

Fiul acceptă oferta tatălui și se lasă răscumpărat din condiția de sclav în cea de fiu. El nu merită modificarea statutului iar după toate criteriile logice și legale această operațiune este scandaloasă. Omul este condiționat în gândire și acțiune de această cultură meritorie, utilitară. Trebuie să-și câștige dreptul, statutul, posesiunile, rostul. Gratuitatea este considerată frivolă, umilitoare, semnul celor neputincioși. Tatăl nu-și provoacă fiul în a-și câștiga noul statut print-o etică a muncii sau vreun program special. Provocarea fiului constă în a accepta voluntar, gratuit, oferta tatălui.

Pavel era conștient că o asemenea abordare a relației cu Dumnezeu va incinge spiritele. În această privință, și Iudeii și Neamurile stăteau pe aceeași platformă a stimei de sine și câștigarea statutului prin merite sau virtuți. Trebuie să faci ceva, dacă nu pentru a câștiga favoarea zeului atunci măcar pentru a-l determina să intervină. Pasivitatea este marca cerșetorilor, pomanagiilor, marginalilor, plebeilor. Tu trebuie să-L cauți pe Dumnezeu, nu El pe tine, mai ales în contextul rătăcirii tale; trebuie să-L convingi, ca pe Lord Sugar, că ești candidatul ideal și să ști să te vinzi ca pe un produs indispensabil.

Pe baza acestui binom merit-câștig funcționează societatea, mai ales cea occidentală și este o modalitate corectă și sănătoasă de abordare și dezvoltare a competențelor. Însă în privința relației cu Dumnezeu acest binom încetează să mai guverneze. Nu există competențe morale, spirituale, etice prin care cineva ar putea obține statutul de fiu al lui Dumnezeu. “… le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. (Ioan 1,12-13) Fiul se naște nu devine printr-un program laborios sau prin cosmetizări etice.

De aceea propăvăduirea crucii este o nebunie, datorită implicațiilor logice a acestui demers. Nu doar pentru Iudei este o pricină de poticnire iar pentru Neamuri o nebunie dar și pentru musulmani e ceva scandalos. Alah este bun și milostiv dar trebuie ca tu să declanșezi procesul de întoarcere iar prin post, rugăciune, pelerinaj, milostenie și credință să menții această relație care în final te va recomanda pentru paradis. Este revenirea binomului merit-câștig în sfera religioasă. Dacă schimbăm cei cinci stâlpi ai Islamului cu cei trei ai Adventismului, sabat-zecime-dietă, atunci nu-i nicio diferență de fond.

Al treilea element din procesul întoarcerii îl constituie recunoașterea publică a confirmării fiului. Cele trei daruri primite cu ocazia întoarcerii sunt încărcate de un puternic simbolism. Haina reprezintă nu doar noul statut dar și eliminarea vechiului. Zdrențele sunt aruncate iar trecutul niciodată menționat. Odată cu jertfa lui Isus noi nu mai avem trecut ci doar prezent și viitor. Inelul trebuia să-i confirme fiului primirea autorității de a-și reprezenta public tatăl iar sandalele, dovada materială a desprinderii sale de statutul de sclav. Simbolic sau material, fiului i se contura explicit noua perspectivă.

Ultimul moment al procesului întoarcerii este cel mai spectaculos dar și generator de conflicte și animozități. Dacă tatăl s-ar fi oprit aici, parabola la fel de puternică în semnificații rămânea însă Dumnezeu preferă, în general, a doua milă. Ospățul este cireașa de pe tort sau bomboana de pe colivă, având în vedere că interpretarea evenimentului se va face de-acum încolo din cel puțin două, ba chiar trei perspective. Nu ospățul în sine este problema ci conținutul lui, asocierea risipitorului cu vițelul cel îngrășat. Tatăl oferă cel mai mare dar celui mai nevrednic fiu iar asta va conduce la scandalul crucii.

10 Mai 2013: Iluzia ultimei sanse 27: Iluzia intoarcerii – Sorin Petrof from londonro.org on Vimeo.

Advertisements
Comments
  1. mirela says:

    deci revelatia este strict actiunea lui Dumnezeu asa am inteles.Intrebarea mea este0 Dumnezeu se reveleaza fiecarei persoane sau doar cui vrea si crede ca poate face ceva din omul acela ?Si atunci cand Dumnezeu ti se descopera mai poti ramane nepocait? multumesc

  2. sorinpetrof says:

    Mirela, eu înțeleg lucrurile în felul următor: revelația trebuie să fie personală și personalizată, altfel ce șansă are individul? Dumnezeu nu acționează pe baza preștiinței Sale ci a dragostei Lui, prin urmare fiecare individ este căutat. Chiar și dacă ai fost martorul revelației, ai libertatea să nu-l alegi, să nu te întorci, șamd. Revelația nu este irezistibilă și nici definitivă; nu e doar un moment precis în spațiu și timp ci e un proces mai complex, mai subtil. Totul e să nu fim obtuzi ci să dăm dovadă de flexibilitate când e vorba de Dumnezeu pentru că El va găsi cele mai bune metode pentru a veni în contact cu EL.

  3. Gili Antea says:

    Mi-ar place sa cred ca toti fii pierduti sa se intoarca acasa.Ma gindesc in primul rind la evrei si apoi la cei care au parasit biserica.Dumnezeu inca ofera dragostea SA.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s