33. Revendicarea prezentului

Posted: July 13, 2013 in Rezumate

Seria “Iluzia ultimei șanse” și-a propus să avanseze și dezvolte următoarele aspecte: 1) singura noastră șansă se află exact pe acest pământ; 2) viața viitoare nu va fi un substitut pentru viața aceasta; 3) accentul trebuie deplasat dinspre palierul ritual spre cel etic; 4) religia “existențială” este superioară celei “ideologice”; 5) viața veșnică a început deja dar noi decidem prelungirea; 6) obsesia pentru viața veșnică trădează o religie utilitară; 7) rescrierea narațiunii personale după modelul lui Isus; 8) conservarea mentalitățiilor conduce inevitabil la osificare; 9) revizuirea imaginii lui Dumnezeu este absolut necesară; 10) esența vieții constă în cunoașterea lui Dumnezeu.

1. Singura noastră șansă se află exact pe acest pământ  – Majoritatea parabolelor și învățăturilor Bibliei pun accentul pe dimensiunea terestră a experienței noastre cu realitatea. Este adevărat că încă de la început omul a căutat să traverseze și să depășească această realitate pentru a se salva din fatalismul istoriei. Sintezele seculare/religioase mereu au insistat asupra devalorizării lumii prezente în favoarea unei realități transcendente, pe baza respingerii prezentului în favoarea viitorului. Isus a pus accentul pe “aici și acum”, “mâine” nefiind inclus în vocabularul experienței.

2. Viața viitoare nu va fi un substitut pentru viața aceasta – Exista tendința de a idealiza atât de mult cealaltă realitate și a învesti-o cu valori și oportunități unice încât se produce o capitulare a responsabilității față de lumea prezentă. Ideea că tot ce ne-a lipsit aici ne va fi furnizat dincolo face parte din imaginarul restauraționist. Viața viitoare nu va fi un fel de “retrocedare” a unor bunuri, privilegii, binecuvântări care ne-au fost “confiscate” de păcat, un fel de compensare morală pentru suferințele de aici. Viața aceasta este condiția fundamentală pentru cealaltă.

3. Accentul trebuie deplasat dintre palierul ritual spre cel etic – Concepția că printr-o formulare corectă a dogmei, un ritual precis înfăptuit, o rugăciune rostită corect, o predică redactată sistematic se poate produce o realitate spirituală este tributară unei mentalități mitologice, premoderne. Sintezele religioase/seculare au mizat și mizează mereu pe ritual ca formă și cadru de producere a consensului și ortodoxiei. Ritualurile au rolul lor în ecosistemul social și religios însă Isus a confirmat pre-eminența eticului în fața ritului. Principiile nu trebuie ritualizate ci exemplificate prin comportament.

4. Religia “existențială” este superioară celei “ideologice” – Experiența religioasă nu trebuie să urmeze dinamicii relației pe care un membru o are cu partidul său. Deseori biserica este confundată cu partidul, zecimea cu cotizația, învățăturile cu doctrinele, botezul cu adeziunea, compotamentul cu etica, Dumnezeu cu președintele, misiunea cu prozelitismul, membrul fiind un simplu angrenaj în marele mecanism social-religios. Militantismul nu trebuie să se exprime prin propagandă religioasă ci printr-o dinamică existențială concretă, practică și relevantă.

5. Viața veșnică a început deja dar noi hotărâm prelungirea – Biblia vorbește de singularitatea vieții. Dumnezeu a oferit la început darul vieții însă prelungirea ei în eternitate era condiționată de responsabilitate: viața este condiționată și se poate prelungi doar dacă treci testul responsabilității. Viața veșnică nu există ca entitate separată, în afara acesteia; viața veșnică există doar ca prelungire a vieții de aici. Procedura lui Dumnezeu este foarte corectă și eficientă: fiecare hotărește în dreptul lui dacă va beneficia sau nu de prelungirea și permanentizarea vizei.

6. Obsesia pentru viața veșnică trădează o religie utilitară – Parabola fiilor risipitor evidențiează un adevăr extrem de neplăcut: suntem obsedați de viața veșnică și suntem dispuși să apelăm la orice tactică sau mecanism pentru a obține binecuvântarea finală. Dacă Dumnezeu ar fi “falit”, dacă nu ne-ar oferi viața veșnică, dacă doar această viață am avea-o la dispoziție, majoritatea credincioșilor și-ar rezilia imediat contractul cu Dumnezeu. Asta demonstrează caracterul utilitarist al relației cu Dumnezeu. Pe noi nu ne interesează Dumnezeu ca persoană ci Dumnezeu ca produs.

7. Rescrierea narațiunii personale după modelul lui Isus – Am devenit prizonierii religiei personale, nu în sens denominațional ci în cel existențial. Fiecare și-a croit o versiune proprie de religie, după “chipul arătat pe munte”; este varianta personală construită cu materiale, planuri și îndrumări prefabricate. Este singura noastră poliță de asigurare, certificatul de bună purtare, pașaportul pentru veșnicie. De fapt, Isus ne îndeamnă să-L urmăm; nu ne trasează obiective, nu ne planifică centralizat viața ci ne invită să descoperim singuri direcția și să ne atingem potențialul și obiectivele.

8. Conservarea mentalităților conduce inevitabil la osificare – Conceptul conservării este o trăsătură dominantă în toate religiile, grupările sau sintezele fundamentaliste. Idealul trebuie să se rezume la fosilizarea mentalității și osificarea comportamentului într-o anumită formă care să ofere imunitate față de “intemperiile” societății, trecerea timpului și dilemele personale. Inovațiile, revizuirile, transformările sunt dovada slăbiciunii și a compromisului: “Rezistența este cheia succesului!” – sună sloganul unui politician fundamentalist. Însă conservarea conduce la osificare și descompunere.

9. Revizuirea imaginii lui Dumnezeu este absolut necesară – Oamenii au încercat să adapteze, să umanizeze imaginea lui Dumnezeu iar rezultatul a fost sinistru: un Dumnezeu făcut după chipul și asemănarea omului. Acest Dumnezeu avea să reflecte viciile și virtuțile cu care omul se simțea comfortabil și în siguranță. Atât de radical este discursul lui Isus încât o cosmetizare sau nuanțare a imaginii curente este complet inutilă. E nevoie de o nouă abordare, un fundament diferit. Trebuie plecat de la premisa că nu știm nimic despre Dumnezeu iar ceea ce știm este deja alterat, viciat.

10. Esența vieții veșnice constă în cunoașterea lui Dumnezeu – Fiecare religie a construit un templu, ca act suprem de devoțiune, însă nu ca mijloc de a-i conecta pe oameni cu Dumnezeu ci de a-L separa de public. Dumnezeu a fost izolat într-o cameră secretă, presupusă sfântă, inaccesibilă muritorilor de rând. Isus L-a eliberat din Templu prin moartea Sa. Dumnezeu trebuie lăsat să fie accesibil și cunoscut pentru că în asta constă esența vieții. Dacă n-o facem noi, o vor face alții, chiar cu prețul distrugerii templului nostru, teologic, denominațional, cultural.

Pe scurt aceștia au fost pilonii de bază ai seriei de prezentări, obiectivul fiind recuperarea conceptului de Dumnezeu dintr-o construcție imaginară, condiționată cultural și rescrierea narațiunii după scenariul inițiat de Isus. În alte cuvinte, reîntoarcerea la promisiunea făcută ucenicilor, “Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl”. Sigur că un asemenea obiectiv nu poate fi atins printr-un demers atât de teoretic și concentrat însă la baza seriei a stat întotdeuna premisa schiței și nefinalității. Nu există o concluzie finală pentru că orice demers eficient trebuie să ia în calcul probabilitatea; ușa e deschisă, orice final este posibil, orice concluzie este binevenită însă responsabilitatea ne aparține.

12 July 2013: Iluzia ultimei sanse 33: Revendicarea prezentului – Sorin Petrof from londonro.org on Vimeo.

Advertisements
Comments
  1. adrian says:

    ”E nevoie de o nouă abordare, un fundament diferit. Trebuie plecat de la premisa că nu știm nimic despre Dumnezeu iar ceea ce știm este deja alterat, viciat.” Mai bine nu putea fi spus. Cum vom ajunge insa sa stim ceva despre D-zeu care sa nu cada sub incidenta interpretarilor viciate? Poate plecand de la premisa ca nu stim nimic despre El…

  2. adrian says:

    Ori poate placand de la premisele clasice in maniera critica, analitica?

  3. Nelu says:

    Felicitări pt. această serie foarte reuşită!

  4. adrian says:

    Daca cunoasterea lui D-zeu constituie esenta vietii vesnice, ar trebui poate sa recunoastem resemnati ca ne-am autoindus teorii rupte de (orice) realitate in baza carora am tintit o (falsa) eternitate in compania unui dumnezeu-surogat, rod al imaginatiei noastre. Obsesia gasirii ”d-zeului-raspuns”, e una din piedicile care stau in calea cautarilor noastre esentiale…

  5. adrian says:

    ”resemnati”, nu e cuvantul potrivit…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s