Archive for the ‘Rezumate’ Category

33. Revendicarea prezentului

Posted: July 13, 2013 in Rezumate

Seria “Iluzia ultimei șanse” și-a propus să avanseze și dezvolte următoarele aspecte: 1) singura noastră șansă se află exact pe acest pământ; 2) viața viitoare nu va fi un substitut pentru viața aceasta; 3) accentul trebuie deplasat dinspre palierul ritual spre cel etic; 4) religia “existențială” este superioară celei “ideologice”; 5) viața veșnică a început deja dar noi decidem prelungirea; 6) obsesia pentru viața veșnică trădează o religie utilitară; 7) rescrierea narațiunii personale după modelul lui Isus; 8) conservarea mentalitățiilor conduce inevitabil la osificare; 9) revizuirea imaginii lui Dumnezeu este absolut necesară; 10) esența vieții constă în cunoașterea lui Dumnezeu.

(more…)

Advertisements

Pentru a-l înțelege mai bine pe fiul cel mare ar trebui să invităm în scenă un alt personaj, care deși nu face parte din distribuția originară a parabolei se regăsește totuși în imaginarul audienței. E dificil să schțezi portretul primului născut fără să folosești nuanțele din desenul tânărului bogat. Măcar că sunt colegi de aceeași evanghelie și tot merită să fie asociați în această construcție. Ce a fost Velázquez pentru pictura spaniolă este Luca pentru portretistica biblică. Din toți evangheliștii Luca este singurul care se încumetă să picteze narativ portretele personajelor sale.

În colecția sa de “portrete” găsim personaje extrem de bine conturate și reprezentate: Zaharia, Maria, Simon, Ioan Botezătorul, Petru, Simon Fariseul, Marta și Maria, Zacheu plus alții, nemenționați pe nume. Între aceștia, “Tânărul bogat” este cel mai realist și expresionist portret. Deși nemenționat în parabolă Luca lasă impresia că pe baza schiței fiului cel mare, a realizat ulterior portretul tânărului bogat. Orice artist care se respectă începe demersul cu o schiță, ulterior, elaborând-o și îmbunătățind-o, realizând o eventuală capodoperă. Și Dumnezeu a făcut mai întâi schița (Adam) iar apoi a ieșit capodopera…

(more…)

30. Fosilizarea mentalităților

Posted: June 15, 2013 in Rezumate

Audiența preferă poveștile nu doar pentru caracterul narativ dar mai ales pentru efectul final: certitudinea. Aceasta e și mai puternică dacă a fost “vizualizată”. Ilustrația oferă tocmai această satisfacție a vizualizării. Cele mai apreciate predici sunt cele narative, chiar dacă au efectul de a suspenda spiritul critic, iar satisfacția ajunge să fie confundată cu evidența (vezi Țârțârău și “Experiențe…”). Motivul pentru care ar trebui folosite selectiv ilustrațiile este unul simplu: prevenirea infantilizării. Ilustrația produce imagini iar imaginea poate genera simțului comun certitudini false dar puternice, exact ca basmele.

Răsfoim Biblia ca pe un album de fotografii, tematic, cronologic, biografic, etc. însă în această accepțiune n-ai prea multe opțiuni. Poți contempla albumul, eventual operând câteva poziționări legate de formă însă le accepți așa cum sunt, ca pe niște fotografii. Reușite sau nu, asta e o altă discuție dar nu poți negocia prea mult – o păstrezi sau o înlături dar n-o poți revizui sau reinterpreta. Pentru că se crede că reflectă realitatea, fotografia beneficiază de-o credibilitate sporită. O accepți sau o respingi. Această viziune maniheistă conduce spre extreme: fanatism și scepticism.

(more…)

29. Iluzia jertfelor

Posted: June 8, 2013 in Rezumate

Ultima scenă a parabolei este introdusă de Isus prin următoarea precizare: “Fiul cel mai mare era la ogor.” (v.25) Isus crează o nouă tensiune doar prin simpla menționare a cuvântului ogor. În ce constă tensiunea? Aceasta se manifestă pe două paliere: imaginar și real. În plan imaginar tensiunea este creată prin aluzia la Cain și Abel, frații originari, ogorul constituind sursa și rezolvarea conflictului. Ambii aduc jertfe însă doar una este acceptată. Autorul Genezei vede în agricultură un blestem iar în păstorit o binecuvântare. Agricultura era statitică, ciclică, rituală; păstoritul dinamic, liniar, conceptual.

Printr-o jertfă animală și nu vegetală trebuia simbolizată răscumpărarea; cel puțin așa gândeau evreii. Isus a folosit și bobul de grâu ca să-Și ilustreze jertfa, ceea ce înseamnă că Dumnezeu nu e chiar așa de dogmatic cum ne place să credem. Cei doi frați sunt prezentați într-o relație imaginară de tip Cain și Abel însă rolurile sunt inversate: fiul cel mic este cel ce-și “asasinează” fratele prin deconectare de familie, aducând “jertfe” necurate pe ogoare străine iar fratele cel mare e cel care aspiră la jertfe kosher dar pe care nu și le poate permite datărită unor limite interioare.

(more…)

Tatăl a rezumat superb concluzia narațiunii descrise de Isus: “Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Fiul n-a fost obligat să facă vreo confesiune specifică, nici vreo declarație spectaculoasă, cu promisiunile de rigoare. Fiul este recuperat însă nu neapărat imunizat. Primirea nu i-a afectat libertatea de alegere însă imaginea tatălui i-a schimbat motivația și concepția de viață. Este liber să aleagă orice variantă însă ca fiu acum, singura variantă logică este să rămână acasă, să dea curs perspectivei deschise de tatăl său.

În mod normal versetul 24 ar fi trebuit să constituie epilogul parabolei, muzica, veselia și dansurile să fi avut ultimul cuvânt. Audiența întotdeauna se așteaptă la un happy-end. Oamenii sunt dispuși să accepte suferința, necazul, pierderea, eșecul sau chiar moartea ca pe o paranteză a vieții, un episod trecător, o sincopă inevitabilă, cu condiția ca epilogul să fie în acorduri majore. În afara materialismul dialectic care nu-l mai poate recupera pe om odată ajuns în groapă (de aici și necesitatea transformării lui în timpul vieții), majoritatea sintezelor religioase, filozofice, reușesc, cumva, să-l salveze și după.

(more…)

27. Iluzia întoarcerii

Posted: May 11, 2013 in Rezumate

Întoarcerea fiului risipitor nu este condiționată de dimensiunea geografică, literală. Acesta, deși întors, era încă pierdut. Nu de-o revelație materială avem nevoie pentru a ne întoarce la Dumnezeu ci de-o înțelegere spirituală a caracterului Său. “Evreii cer minuni iar Grecii înțelepciune” – se lamenta apostolul, însă acestea sunt insuficiente pentru a-L percepe pe Dumnezeu. Revelația este o acțiune unilaterală, verticală iar omul nu poate genera o asemenea experiență. Este atributul lui Dumnezeu și e singura cale prin care îL putem cunoaște. Fără revelație nu ne putem întoarce acasă iar fiul asta a înțeles.

Insistența că fiul a avut totuși meritul de a se întoarce devine bizară în contextul deconspirării planului său de integrare în familie folosind ușa de serviciu. Dacă totuși preferăm cuvântul merit atunci singurul merit al risipitorului a fost că s-a lăsat găsit! Deși pus față-n față cu oferta irezistbilă a tatălui a avut totuși libertatea de alegere: putea la fel de bine să joace cartea falsei umilințe, să nu accepte onoarea și să insiste pentru postul de muncitor necalificat. Adică să forțeze intrarea, să dicteze termenii de capitulare. Parabola ne spune altceva – fiul era pierdut și a fost găsit! (v.24)

(more…)

26. Sclavia ascultării

Posted: April 27, 2013 in Rezumate

Parabola lui Isus ne obligă la revizuirea concepției nu doar despre Dumnezeu dar și despre noi înșine. Isus expune caracterul ireproșabil, suprinzător al tatălui dar și motivațiile oculte, dubioase ale fiilor. În acest sens nu noi interpretăm parabola ci parabola ne interpretează pe noi, inițiează exegeza motivațiilor noastre. Concluzia este că trebuie s-o luăm de la zero, să construim din nou, să rescriem narațiunea însă foarte puțini sunt dispuși să meargă pe acest drum (vezi Nicodim). Trebuie plecat de la premisa că nu știm mai nimic despre Dumnezeu iar ceea ce știm e deja viciat, alterat.

Este exact simțământul experimentat de fiul risipitor când ajunge acasă. În loc să fie întâmpinat de kazzazah este îmbrățișat de tatăl; în loc să fie trimis la muncă este invitat la ospăț; în loc să primească salopeta muncitorului primește onorurile fiului. Risipitorul rămâne bulversat de această răsturnare de situație și pentru prima dată în viață își dă seama că tot ce-a știut despre tatăl fusese fundamental greșit. Imaginea fusese construită pe nisipul mentalităților și percepțiilor culturale, tribale, iar acum în momentul culminant al crizei, această construcție se năruise.

(more…)