26. Sclavia ascultării

Posted: April 27, 2013 in Rezumate

Parabola lui Isus ne obligă la revizuirea concepției nu doar despre Dumnezeu dar și despre noi înșine. Isus expune caracterul ireproșabil, suprinzător al tatălui dar și motivațiile oculte, dubioase ale fiilor. În acest sens nu noi interpretăm parabola ci parabola ne interpretează pe noi, inițiează exegeza motivațiilor noastre. Concluzia este că trebuie s-o luăm de la zero, să construim din nou, să rescriem narațiunea însă foarte puțini sunt dispuși să meargă pe acest drum (vezi Nicodim). Trebuie plecat de la premisa că nu știm mai nimic despre Dumnezeu iar ceea ce știm e deja viciat, alterat.

Este exact simțământul experimentat de fiul risipitor când ajunge acasă. În loc să fie întâmpinat de kazzazah este îmbrățișat de tatăl; în loc să fie trimis la muncă este invitat la ospăț; în loc să primească salopeta muncitorului primește onorurile fiului. Risipitorul rămâne bulversat de această răsturnare de situație și pentru prima dată în viață își dă seama că tot ce-a știut despre tatăl fusese fundamental greșit. Imaginea fusese construită pe nisipul mentalităților și percepțiilor culturale, tribale, iar acum în momentul culminant al crizei, această construcție se năruise.

Read the rest of this entry »

Advertisements

Aspectul cel mai controversat al parabolei nu constă în atitudinea fiilor ci în reacția tatălui vis-a-vis de rebeliunea fățișă sau mocnită a acestora. Scopul parabolei este să-l descopere pe tatăl în contextul crizei păcatului iar Pavel explică acest paradox în felul următor: “dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult” (Rom.5,20). Alienarea fiilor n-a făcut altceva decât să-l aducă pe tatăl chiar mai aproape. Dumnezeu a plecat în căutarea fiilor pierduți și nimic sau nimeni nu-l va putea opri pentru a atinge acest obiectiv. Căutarea fiilor pierduți nu s-a oprit la cruce; de acolo a început într-o cu totul nouă formă.

Însă Isus nu s-a rezumat doar la aceasta. Demersul Său n-a vizat doar reconfirmarea compasiunii și preocupării divine față ce cei pierduți. Evreii știau de la Moise că Dumnezeu e bun, milostiv, iertător și iubitor; ceea ce ei nu puteau înțelege era până unde este Yahweh dispus să meargă în această direcție. Esența demersului lui Isus a constat în eliberarea lui Dumnezeu din constrângerile culturale, tradiționale, dogmatice, religioase. Cel mai bun exemplu în acest sens este VT. Întotdeauna această colecție de cărți a generat discuții și controverse datorită imaginilor contradictorii despre Dumnezeu.

Read the rest of this entry »

24. Eliberarea lui Dumnezeu

Posted: April 13, 2013 in Rezumate

A te întoarce la Dumnezeu în secolul I însemna convertirea la Iudaism. Dumnezeu nu putea fi perceput fără interfață iar Iudaismul era interfața oficială: “mântuirea vine de la Iudei”. Isus recunoaște preemineța Iudaismului în economia mântuirii. Evreii au parcurs ideologic, etapele principale ale evoluției conceptului de Dumnezeu: de la politeismul inclusivist, spre henoteismul de tranziție și până la monoteismul exclusivist. În contextul multiculturalismului greco-roman, monoteismul iudaic era catalogat ca o atitudine religioasă fundamentalistă, obscurantistă, exclusivistă. Însă Hinduismul cu cele 30 de milioane de zeități poate fi la fel de fundamentalist, obscurantism sau exclusivist.

Multiculturalismul are avantajele lui: respectul pentru fiecare tradiție culturală, lingvistică, religioasă, inclusivismul, egalitarianismul, etc. Însă pentru a realiza acest compozit social, în alchimia culturală trebuie impus relativismul ca ingredient de bază. Adevărul trebuie să fie relativ, fiecare are versiunea lui, narațiunea este personală, toată lumea are dreptate. Într-un asemnea mediu cultural pretenția că deți adevărul e privită cu suspiciune. Orice religie care se pretinde deținătoarea adevărului suprem, care se consideră suprerioară față de celelelte sinteze religioase, care promovează o viziune unică asupra lumii este considerată fundamentalistă.

Read the rest of this entry »

23. Răscumpărarea prin muncă

Posted: March 30, 2013 in Rezumate

Care era agenda fiului? Instinctul de conservare este suficient de persuasiv pentru a-l determina să ia cea mai radicală decizie: întoarcerea. Atât de disperată era situația încât singura soluție era revenirea la origini. Nu e vorba de curaj ci de lașitate – tânărul n-a avut curajul moral de a-și înfrunta soarta, de a găsi o altă soluție. Pentru el, casa, tatăl, familia sunt doar niște mijloace pentru a-și astâmpăra foamea. Decizia n-a fost una rațională ci profund instinctuală. Iar instinctul poate genera orice fel de stratagemă pentru a-și împlini nevoia. Chiar motivații religioase! Stratagema tânărului de a se strecura în familie prin ușa de serviciu este teribilă.

Se deschide o perspectivă deloc comfortabilă asupra motivațiilor noastre. Omul e dispus la orice pentru a-și asigura supraviețuirea; îL va folosi și pe Dumnezeu în acest scop. De ce ne întoarcem la Dumnezeu? De ce avem nevoie de religie? Câteva posibile explicații: a) comfort psihic/emoțional; b) mântuire; c) evitarea pierzării; d) avantaj social; e) ne naștem așa; f) evadare din cotidian. Acestea pot fi stratagemele prin care ne întoarcem acasă. Diferența între fiu și noi este colosală; el știa de unde a plecat, noi nu știm. La noi se aplică descrierea lui Isaia (53), “rătăceam cu toții ca niște oi”, adică bâjbâiala este ontologică; e mult mai dificilă deoarece noi nu avem niciun reper.

Read the rest of this entry »

22. Mistificarea pocăinței

Posted: March 23, 2013 in Rezumate

De ce s-a întors fiul acasă? Răspunsul clasic este acesta: pentru că s-a pocăit, s-a schimabat, a devenit un om nou. Ce l-ar determina pe cineva sa facă asta? O raționalizare a condiției prezente, o filozofare pe tema sensului vieții? Paradoxal, doar instinctul este mecanismul care poate declanșa interogații existențiale. Aparent, instinctul de conservare rămâne singura șansă pentru a ne reevalua condiția, altfel nu găsim argumente raționale pentru întoarcere. Fiul știa ce-l așteaptă acasă. Deja putea vizualiza scena; din acest motiv el nu mizează pe elementul surpriză, pentru că nu putea fi vorba de vreo surpriză.

Lumea secolului I era foarte prezivibilă si ușor de anticipat. Ținta fiului este să reușească să ajungă la tatăl, să fie primit în audiență ca să poată pleda cauza. Dar dacă pană la Dumnezeu te mănâncă sfinții, ca sa ajungi la tatăl trebuie să supraviețuiesti cerberilor comunității. Întotdeauna clanul, comunitatea, biserica sau colectivitatea s-a impus ca interfață și purtătoare de cuvânt a divinității. Vox populi, vox Dei! Individul are nevoie de călăuză, mediator sau interpretare astfel se rătăcește, nu-L poate găsi pe Dumenzeu. Doar mulțimea n-are dileme și dubii cu privire la voia lui Dumnezeu și de aceea te și întâmpină ca să-ți comunice decizia sau verdictul. Iar în secolul I, exista o ceremonie sfecifică prin care se comunica verdictul comunității: kazzazah.

Read the rest of this entry »

21. Pierduți în istorie

Posted: March 16, 2013 in Rezumate

Dacă n-avem explicație pentru rebeliunea fiului atunci poate găsim una pentru revenirea sa. Ce l-a determinat să se întoarcă acasă? Experiența porcină a avut darul să concretizeze ideea abstractă a căderii. Revelația a venit prin guițatul unui porc. Alienarea tânărului e totală, definitivă: tatăl, fratele, rudele, clanul, prietenii, stăpânul, cu nici unul nu mai poate comunica. Însă bomboana de pe colivă este pusă când tânărul descoperă că și colegii lui porcii îl evită; porcul i-a întors spatele datorită segregării culinare. Fiul e singur, înfometat iar porcul și roșcova sunt cele două memoriale ale căderii. Doar acum căderea este concretă, vizibilă, reală. “Festivalul Căderii în Păcat” (ca să folosesc expresia spumoasă a unui blogger anonim) era în deplină desfășurare unde chiorăitul mațelor este acompaniat de grohăitul porcilor.

Cu toate acestea, tânărul are un avantaj – știe de unde a plecat și unde a ajuns. Având termen de comparație își poate evalua destul de realist circumstanțele. Știe că “la început n-a fost așa” iar amintirile vieții anterioare, nu doar că-l culpabilizează dar îl și responsabilizează. Dacă nu ceea ce este dar ceea ce-a fost sau ce-ar pute fi îl obligă cumva să-și reevalueze condiția și să ia o hotărâre. Însă ce te faci cu cei care n-au asemenea termeni de comparație, care s-au născut înstrăinați și care n-au gustat niciodată o roșcovă? Omul prin condiția lui n-are niciun termen de comparație: s-a născut în afara Edenului și nu știe cum a fost la început. Nu ne-am născut cu regrete și nici nu căutăm calea care duce înapoi spre casă, pentru că suntem pierduți în istorie…

Read the rest of this entry »

20. Dansând cu tigrii

Posted: March 9, 2013 in Rezumate

Rebeliunea fiului este pripită și gratuită. N-are caracterul unui protest sau nuanțele unei dizidențe față de un sistem represiv și totalitar. Fiul cel mic n-are diferențe ideologice ireconciabile cu tatăl său care fac conviețuirea imposibilă, în genul tandemului Trotski – Stalin. Gestul fiului nu este un protest ci o rebeliune, o auto-exilare, o respingere a realității și refugiere în imaginar. Optează pentru independență totală dar, eventual, sponsorizată de tatăl său! Rebeliunea fiului nu este principială ci instinctuală; nu vizează anumite idealuri ci se reduce la nevoile fiziologice. Cu alte cuvinte, este o întoarcere la baza piramidei trebuințelor sociale a lui Maslow.

Psihologul Abraham Maslow a oferit o schemă simplificată a dinamicii vieții chiar în forma unei piramide. De la trebuințele fiziolofice aflate la bază spre cele transcendte aflate la vârf, viața omului este o continuă luptă pentru auto-depășire. Ideea lui Maslow este că nu poți sări la vărf dacă n-ai parcurs etapele anterioare. Câți boschetari ajung sus? Conform lui Maslow, nici unul pentru că este imposibil. Numai pe satisfacerea nevoilor fiziologice se poate clădi etajul superior. În ciuda statutului privilegiat, fiul tot la baza piramidei era cantonat. Nu depășise nivelul trebuințelor fiziologice: hrană, băutură, sex, adăpost, îmbrăcăminte, etc. Refugierea tânărului la baza piramidei spune ceva despre mecanismele instinctuale ale individului și rolul lor în dezvoltarea sau destrămarea ființei.

Read the rest of this entry »